După trei zile de înscrieri, 137 de absolvenţi de liceu au optat pentru Universitatea din Oradea pentru a-şi continua studiile pe unul dintre cele 7632 de locuri disponibile, dintre care 1649 la fără taxă.

Din de 7 iulie, la Universitatea Oradea au început înscrierile, ele desfăşurându-se până pe data de 18 iulie, urmând ca din 19 şi până pe 28 iulie să aibă loc susţinerea probelor eliminatorii. Deşi înscrierile sunt abia la început, până în prezent 137 de candidaţi au optat pentru facultăţile orădene. Din totalul celor 137 de candidaţi înscrişi până ieri, cei mai mulţi, şi anume 30, au optat pentru Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, pentru anul universitar 2008-2009 această facultate dispunând de 131 locuri bugetate şi 558 locuri cu taxă. Până ieri, pentru cele 947 de locuri oferite de Facultatea de Protecţia Mediului au optat 19 candidaţi, iar la Medicină şi Farmacie s-au înscris, până ieri, 14 absolvenţi de liceu. Pentru locurile bugetate din etnia romilor, dar şi pentru cei din Republica Moldova există un, respectiv trei candidaţi. Pentru cetăţenii de etnie romă există 23 de locuri din totalul celor bugetate, iar pentru cetăţenii din Republica Moldova 11. Mai mulţi absolvenţi de liceu sunt aşteptaţi să se înscrie la Universitatea din Oradea începând cu săptămâna viitoare, după ce vor reuşi să intre în posesia diplomei de Bacalaureat, necesară înscrierii la Universitate. Pentru anul universitar 2008-2009, Universitatea Oradea pune la dispoziţie 7632 de locuri pentru studiile universitare de licenţă, dintre care 1649 sunt bugetate şi 5983 locuri cu taxă.