În cadrul proiectului naţional "Şcoli pentru un viitor verde", în care sunt angrenate unităţi de învăţământ din întreaga ţară, ieri, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", a avut loc o acţiune de reciclare a produselor refolosibile. Proiectul este iniţiat de CD Press încă din 18 ianurie a.c. şi are o perioadă de implementare de patru luni.

 

Pe perioada derulării proiectului, fiecare şcoală angrenată în acest program trebuie să desfăşoare cel puţin o activitate de ecologizare în fiecare lună, în care să fie implicaţi elevi ai şcolii respective. Astfel, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", ieri a demarat un concurs de strângere a PET-urilor care apoi vor fi presate la cald cu ajutorul unor aparate puse la dispoziţie de o firmă din Ungaria. După realizarea acestui procedeu, materialul plastic obţinut va fi depozitat în nişte saci şi trimişi în ţara vecină, unde, cu ajutorul unor tehnologii moderne, materialul rezultat va fi folosit la obţinerea diferitelor obiecte din masă plastică. "În acest mod, practic, aproape întreaga cantitate de plastic este din nou refolosită", este de părere profesoara Daniela Duma, coordonatoarea proiectului la nivelul C.N. "Mihai Eminescu". În concursul de colectat flacoane de plastic s-au înscris elevii din clasele a VII-a A şi a VII-a B ai Colegiului, care, pe parcursul întrecerii ce va dura până în luna mai a.c., vor trebui să adune cât mai multe PET-uri. Echipajul care va reuşi să strângă cele mai multe recipiente va fi recompensat de firma din Ungaria cu o excursie de câteva zile în ţara vecină. "Prin acest proiect dorim să sensibilizăm copii cu privire la protejarea mediului înconjurător, care mai apoi să transmită acest mesaj şi adulţilor", a mai adăugat profesoara, care, de altfel, se arată încântată de faptul că, în timpul unor acţiuni de acest gen, copiii pe care îi coordonează au fost implicaţi total, contribuind la îngrijirea mediului înconjurător. Acţiunile de ecologizare şi de strângere a materialelor reciclabile va continua pe toată perioada concursului.