Aproape 500 de elevi cu cerinţe speciale, integraţi în învăţământul de masă
Legea nr. 519/2002 stipulează pentru copiii cu handicap dreptul de acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, cu respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul învăţământului. Aceeaşi lege menţionează dreptul la pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe durata învăţământului obligatoriu.
"Asigurarea accesului efectiv la educaţie al acestor copii este vitală, cel puţin din două puncte de vedere. Mai întâi, este vorba de valorizarea socială, inerentă acordării dreptului la educaţie. În al doilea rând, integrarea şcolară este fundamentală pentru inserţia socială. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinţe în planul conduitei sale", a precizat Ciprian Novac, purtător de cuvânt DGASPC Bihor. Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale în învăţământul de masă presupune: a educa copiii cu cerinţe speciale în şcoli obişnuite, alături de copiii normali; a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educaţională, consiliere şcolară, asistenţă medicală şi socială etc.) în şcoala respectivă; a acorda sprijinul necesar personalului didactic şi managerilor şcolii în procesul de proiectare şi aplicare a programelor de integrare; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinţe speciale la programul şi resursele şcolii obişnuite (bibliotecă, terenuri de sport etc.); a încuraja relaţiile de prietenie şi comunicare între toţi copiii din clasă/şcoală; a educa şi ajuta toţi copiii pentru înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre ei etc. Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale se poate realiza prin: unităţi de învăţământ special cu structuri de sprijin, grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, unităţi şcolare obişnuite, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale, învăţământ la domiciliu. Grupele sau clasele speciale pentru copii, respectiv elevii cu dizabilităţi se organizează în anumite centre de învăţământ la recomandarea Comisiei pentru Protecţia Copilului. "Pentru a beneficia de o formă educativă adaptată în funcţie de dizabilităţi, copilul trebuie să aibă un certificat de expertiză şi orientare şcolară eliberat de Comisia pentru Protecţia Copilului pe baza evaluării copilului realizate de Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor şi pe baza recomandărilor Comisiilor Interne de Evaluare Continuă şi a unităţilor de învăţământ în care copilul îşi desfăşoară activitatea. În urma acestor recomandări, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte forma de învăţământ pe care copilul o va urma", a precizat Ciprian Novac, DGASPC Bihor.
Potrivit unui raport statistic al DGASPC Bihor, numărul total al copiilor cu dizabilităţi pentru care Comisia pentru Protecţia Copilului a eliberat Certificate de orientare şcolară în anul 2006 este de 624. Mai mult, potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, 469 de elevi cu cerinţe educative speciale sunt integraţi în învăţământul de masă, fiecare dintre aceştia beneficiind de un profesor de sprijin.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.