Alternativele educaţionale încep să se impună
Sistemul educaţional trece printr-o serie de transformări, toate cu scopul declarat de a îmbunătăţi procesul de formare a noii generaţii. Dintre cele mai importante noutăţi apărute în învăţământ merită menţionate alternativele la procesul clasic de educaţie. Aceste metode au început să câştige teren în faţa metodelor tradiţionale, mai ales datorită faptului că în centrul atenţiei este pus copilul.
Metodele alternative de educaţie au început să îşi facă simţită prezenţa în ţara noastră încă din 1991, când pedagogia Waldorf a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Esenţa pedagogiei Waldorf este copilul privit ca o entelehia - fiinţă care-şi poartă ţelul în sine, fiind alcătuită din trup, suflet şi spirit, şi nu doar rezultat al eredităţii. Această metodă pune mare accent pe exploatarea creativităţii şi spiritualităţii copilului, respectarea ritmului fiecăruia, dar şi pe autoritatea educatorului. Spre deosebire de pedagogia Waldorf, metoda Freinet se bazează pe o relaţie mult mai apropiată între elev şi profesor, care colaborează cu copilul. Pedagogia Freinet se bazează pe grupuri de studiu şi valorifică experienţa personală şi cognitivă a elevilor, facilitând apropierea faţă de mediul înconjurător. O implicare mai mare a societăţii şi a părinţilor în procesul educativ este cuprinsă în cadrul pedagogiei step by step. Programul acesta a fost conceput, pornind de la modelul american introdus în anii 1960. Alternativa step by step promovează metodele de predare - învăţare centrate pe copil, precum şi implicarea familiei şi comunităţii în organizarea şi dirijarea muncii copilului.
Societatea începe să aprecieze noile metode
Având o tradiţie întipărită bine în mentalitatea poporului, societatea a fost destul de reticentă faţă de alternativele educaţionale. Această stare de fapt a început să se schimbe odată cu introducerea noilor metode de predare. Astfel, mulţi dintre părinţi se arată încântaţi de aceste alternative. Cererea pentru aplicarea alternativelor educaţionale a crescut ceea ce a determinat şi organizarea de cursuri de perfecţionare a profesorilor. Este şi cazul celor 60 de profesori din Bihor care au ales să se perfecţioneze în pedagogia Freinet, care a devenit foarte căutată în toată ţara. Atât profesorii, cât şi reprezentanţii Asociaţiei Române pentru şcoala modernă consideră că alternativele educaţionale reprezintă un pas în faţă pentru învăţământul românesc, care are nevoie de o revitalizare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.