Începând cu data de 11 ianuarie 2021 a devenit operaţional Registrul central electronic pentru conturi bancare.

Începând cu data de 11 ianuarie 2021 a devenit operaţional Registrul central electronic pentru conturi bancare.
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2020 au termen de depunere 29 ianuarie inclusiv.
Noul termen anual pentru depunerea Declaraţiei unice este 25 mai, potrivit Legii nr. 296/2020 care modifică Codul fiscal. Plata impozitului pe venit si al contributiilor sociale obligatorii au acelasi termen.
Centrul European al Consumatorilor din Romania (ECC Romania) a recuperat pentru consumatorii români și străini peste 300.000 de euro, sumă cu 15% mai mare decât cea din 2019. Anul trecut au fost înegistrate 5.200 de reclamații din partea românilor și 270 din partea unor cetățeni străini.
Centrul Judeţean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează că, până la data de 1 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020).
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor lista cu cele 10 plafoane fiscale care se aplică începând cu 1 ianuarie 2021, actualizate în funcţie de cursul valutar de la 31.12.2020.
Potrivit APIA, în prezent data de referinţă se stabilește în funcție de data intrării primului animal în exploatația cu cod ANSVSA conform înregistrărilor existente în baza națională de date (RNE) a ANSVSA, de această dată depinzând plata Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) pentru schema decuplată de producţie în sectorul de creștere a vacilor.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că a stabilit termenele limită pentru ianuarie 2021 pentru plata subvențiilor aferente acestui an.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea Ordinului MFP nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între MFP/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică.