Formularul se depune la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a cărei evidenţă aceasta se află înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct sau prin împuternicit, la registratură sau prin poştă, prin scrisoare recomandată.
Economie
DSVSA Bihor: Verificări privind comercializarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale
De la începutul lunii aprilie, DSVSA Bihor, prin personalul de specialitate din subordine, sau împreună IPJ Bihor, a realizat peste 674 acţiuni de control, în urma verificărilor, fiind aplicate peste 40 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 40.000 lei, şi retrasă de la consum o cantitate de peste 3.500 kg alimente.
- 17 Aprilie 2014
- Citeste
ANAF: Perioada fiscală a taxei pe valoarea adăugată
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte contribuabililor, persoane impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA), că potrivit Codului Fiscal, perioada fiscală este luna calendaristică.
- 16 Aprilie 2014
- Citeste
Bilanţ PNDR: au fost contractate 85.600 de proiecte
Circa 9 miliarde de euro a reprezentat bugetul PNDR, dintre care peste 8 miliarde de euro au provenit din Fondul European pentru Agricultură şi Devoltare Rurală (FEADR), iar restul, de la bugetul de stat.
- 15 Aprilie 2014
- Citeste
ANAF: Noutăţi privind înregistrarea semnăturii electronice la Fisc
Documentul de confirmare utilizat pentru înregistrarea unei noi semnături electronice a fost modificat recent de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
- 14 Aprilie 2014
- Citeste
ANAF: soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare
Deconturile de TVA se depun, la termenele prevăzute de Codul Fiscal, de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA la unitatea fiscală competentă prin poştă sau direct la compartimentul cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale, precum şi prin sistemul electronic naţional.
- 13 Aprilie 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Au fost depuse aproape 460 de cereri pentru motorina din agricultură
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
- 11 Aprilie 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Au început plăţile pentru bovinele din zona defavorizată
Cuantumul ajutorului specific calculat pentru categoria vaci de lapte este de 90 euro, pentru categoria bivoliţe de lapte este de 187,5 euro, iar pentru categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora cuantumul este de 300 euro.
- 10 Aprilie 2014
- Citeste
Vizite la proiectele de succes PNDR din Bihor - Investiţii majore, rezultate pe măsură
Prima etapă a vizitelor realizate la proiectele de succes implementate cu fonduri europene nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în judeţul Bihor s-a încheiat.
- 09 Aprilie 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Au început plăţile pentru bovinele din zona defavorizată
Cuantumul ajutorului specific calculat pentru categoria vaci de lapte este de 90 euro, pentru categoria bivoliţe de lapte este de 187,5 euro, iar pentru categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora cuantumul este de 300 euro.
- 09 Aprilie 2014
- Citeste


