Suma totală plătită este de 11.116.597,21 lei, având ca sursă de finanţare bugetul național, pentru un număr de 9.653 beneficiari.
Economie
Noi prevederi legale - Salariaţii pot solicita deschiderea procedurii insolvenţei
Potrivit noii Legi a insolvenţei, salariaţii pot solicita deschiderea procedurii insolvenţei în cazul în care angajatorul nu le plăteşte drepturile salariale cuvenite. De asemenea, la 60 de zile de la deschiderea procedurii, se va face inspecţia fiscală.
- 02 Iulie 2014
- Citeste
Calendarul obligaţiilor fiscale: - Trei termene pentru depunerea declaraţiilor fiscale
Potrivit calendarului fiscal stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii au de dus la îndeplinire, în această lună, o serie de obligaţii fiscale.
- 01 Iulie 2014
- Citeste
Noi reglementări privind - Controalele desfăşurate în fermele ecologice
Potrivit unui proiect legislativ lansat în dezbatere publică de MADR, fermele vor fi verificate anual, iar societăţile abilitate să efectueze aceste controale vor avea nevoie de acreditare anuală de la minister.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
ANAF: Modificări ale formularelor mai multor decizii de impunere
Persoanele fizice vor primi de la Fisc noi decizii de impunere, după ce unele dintre aceste formulare au fost modificate printr-un Ordin care a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni. Documentele cuprind informaţii în plus legate de plata obligaţiilor fiscale.
- 29 Iunie 2014
- Citeste
Depunerea raportărilor contabile în cazul - Firmelor cu afaceri de peste 220.000 de lei
Prevederile se aplică şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales.
- 28 Iunie 2014
- Citeste
Din iulie, transportatorii pot solicita - Restituirea unei părţi din acciza pe carburanţi
Nu se încadrează în categoria operatorii economici care se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, declaraţi inactivi sau care au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, cei care au avut decizii de recuperare a ajutorului de.
- 27 Iunie 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Au fost depuse peste 9.000 de cereri în sectorul zootehnic
În perioada următoare, reprezentanţii CJAPIA vor efectua controale pe teren pentru animalele solicitate în cadrul schemei privind ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate.
- 25 Iunie 2014
- Citeste
ANAF: Procedura de angajare a răspunderii solidare
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 85/2014, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementată de dispoziţiile Codului de Procedură Fiscală.
- 24 Iunie 2014
- Citeste
Pentru fonduri prin PNDR, aproape 1.000 de fermieri şi-au deschis conturi on-line
La o lună de la lansarea programului, numărul exact al fermierilor care şi-au deschis conturi pentru a depune on-line documentaţia necesară era, la finele săptămânii trecute, 971.
- 23 Iunie 2014
- Citeste


