Trei zile, la APM Bihor "Evaluarea impactului asupra mediului" şi "Controlul integrat al poluării" sunt domeniile, cu temele aferente, care fac obiectul Sesiunii de Instruire Regională, (zona N-V), manifestare găzduită la Oradea, de Agenţia de Protecţie a Mediului
Economie
În patru ani, cota maximă de impozitare a salariilor va scădea la 36%
Cota maximă de impozitare a salariilor va fi redusă, până la sfârşitul anului 2008, la 36%, cu două puncte procentuale mai puţin decât nivelul avut în vedere pentru anul viitor, a afirmat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tă
- 23 Octombrie 2004
- Citeste
Serviciile - cea mai mare contributie la PIB in 2004
Cea mai mare contribuţie la creşterea reală a Produsului Intern Brut au avut-o, în 2004, serviciile - 6,5 la sută - ceea ce înseamnă o contribuţie la creşterea reală a PIB de 3,1 procente. Pe locul al doilea s-a situat industria, cu o creş
- 23 Octombrie 2004
- Citeste
Alte costuri pentru serviciile auxialiare
Aminteam recent că, încet, dar sigur, se scurge timpul până la expirarea termenului limită de preschimbare a vechilor certificate de înmatriculare cu cele noi de înregistrare, respectiv obţinerea codului unic. Revenim, informându-vă pentru &i
- 23 Octombrie 2004
- Citeste
Creşterea, cu 4,5%, a producţiei industriale
Conform estimărilor, Greul îl va duce, ca până în prezent, industria prelucrătoare, care va avea o creştere de 5,5%, faţă de numai 1%, cât se estimează pentru producţia şi distribuţia de energie electrică şi te
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
Renegocieri în domeniul mediului
România a solicitat U.E., România a cerut renegocierea perioadei de implementare a şase directive de mediu, care nu pot fi realizate la data integrării, în ianuarie 2007. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA), ce
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
Sindicaliştii din electricitate au suspendat acţiunile de protest
Sindicaliştii din electricitate au suspendat mişcările de protest declanşate în urmă cu o săptămână, după ce conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului i-a invitat la negocieri, a anunţat secretarul Federaţiei "Univers
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
România - pe locul 73
Competitivitatea mediului de afaceri România a pierdut şase poziţii în clasamentul competitivităţii mediului de afaceri, realizat de Forumul Economic Mondial (WEF), situându-se în ediţia din 2003-2004 a ierarhiei pe locul 73, după ce anul
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
La CCI Bihor, în caz de litigii patrimoniale,
Neînţelegerile dintre agenţii economici, soluţionate prin Tribunalul Arbitral În cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor, funcţionează Tribunalul Arbitral, for competent să soluţioneze litigii patrimoniale interne şi int
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
Evaluarea potenţialului şi deprinderilor şi orientare profesională
Integra - final de proiect Timp de un an (noiembrie 2003 - octombrie 2004), Asociaţia Integra România, cu sediul în Oradea, a procedat, în colaborare cu RoMarketing Oradea, la implementarea proiectului "Evaluarea potenţialului şi deprinderilor şi orientare pro
- 21 Octombrie 2004
- Citeste


