La Oradea, investiţie de 3.700.000 euro Utilizarea apei geotermale pentru producerea agentului termic, fără a folosi combustibili convenţionali, reducându-se, astfel, poluarea mediului, ia extindere în municipiul Oradea. Un asemenea obiectiv, după cel realiz
Economie
Guvernul a modificat Codul de procedură fiscală
Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, Codul de procedurtă fiscală. Măsurile luate sunt, în fapt, urmare a necesităţii de aşezare a prevederilor Codului de procedură fiscală cu recomandările Comisiei Europene privind întă
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Până în 31 ianuarie, depunerea cererii de opţiune
Finanţele atenţionează: Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor atenţionează contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor şi din alte activită
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Scheele: Mai aveţi multe de făcut în agricultură, energie şi mediu
România mai are multe de făcut în domenii cum ar fi protecţia mediului, agricultură sau energie, pe lângă cele 11 criterii ce trebuie îndeplinite pentru evitarea clauzelor de salvgardare în aderarea la UE, a declarat, ieri, şeful Delega
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
IMM cer garanţii de stat şi dobânzi subvenţionate
Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au solicitat garanţii de stat şi subvenţii pentru plata dobânzilor la creditele bancare, pentru a facilita accesul la credite al firmelor din
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Parteneriat pentru dezvoltare
Un proiect destinat comunităţii bihorene Consiliul Judeţean Bihor, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (cu sediul în Cluj-Napoca), coordonează, la nivelul judeţului nostru, proiectul intitulat "Parteneriat pentru dezvoltare".
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Oportunităţi de afaceri
Din partea Camerei de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor am primit două informaţii de mare intere pentru agenţii economici bihoreni. După cum se va vedea, în perioada 1-17 februarie vor avea loc două evenimente de atracţie cu impact asupra mediului de
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Tăriceanu: Există varianta amânării liberalizării contului de capital
Liberalizarea contului de capital ar putea avea loc fie la jumătatea acestui an, fie ar putea fi amânată, a afirmat, ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu, precizând că o decizie în acest sens va fi luată în perioada urmăroare.
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Forum internaţional pentru cooperare economică
În perioada 18-19 februarie a.c., Camera de Comerţ Adana-Euro Info Centre organizează prima ediţie a Forumului Internaţional pentru Cooperare Economică, ce se va desfăşura la Adana, în Turcia. Programul acţiunii include, în ziua de 18 febru
- 27 Ianuarie 2005
- Citeste
La Băiţa, s-a reluat activitatea
Salariaţii S.C. Băiţa Ştei, membri ai Sindicatului Liber Frăţia, sindicat afiliat Confederaţiei Naţionale "Meridian", au reluat activitatea, la începutul acestei săptămâni, în subteran şi la suprafaţă, urmare a &ici
- 27 Ianuarie 2005
- Citeste
Crişana Digitală


