Banca Naţională a României (BNR) estimează pentru acest an "o deviaţie a inflaţiei" până la 6,5%, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu. Proiecţia băncii centrale este aceeaşi cu nivelul anticipat de Fondul Monetar Internaţional, care apreciază că BN
Economie
Răbdarea sindicaliştilor feroviari, pusă la încercare
Sindicaliştii feroviari s-au aşezat marţi, 14 februarie, din nou, la masa negocierilor cu ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, în vederea obţinerii de creşteri salariale pentru angajaţii de la toate ramurile CFR, dar au fost amânaţi pentru a doua oară în acest
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Când se pune suflet în ceea ce face ţăranul
La numărul 333, pe strada Tagadău, din Girişu de Criş, locuieşte familia Ioan Opriş: tatăl, mama Florica şi fiul lor, Nelu. Au constituit o asociaţie agricolă familială care, peste ani, avea să confirme că a lucra pământul este o afacere profitabilă,
- 16 Februarie 2006
- Citeste
B.C. Carpatica - rezultate financiare preliminare de excepţie pentru anul 2005
Banca Comercială Carpatica a obţinut rezultate financiare de excepţie pentru anul 2005 în contextul unui efort investiţional considerabil reprezentat de dublarea reţelei de unităţi teritoriale. La finele anului 2005, valoarea activelor totale a atins 925 mil. RON, în
- 16 Februarie 2006
- Citeste
La înscrierea în registrul fermelor s-a apăsat pe acceleraţie
Termenul scadent este 31 martie a.c., pentru finalizarea acţiunii de înregistrare a persoanelor care deţin în exploatare mai mult de un hectar de teren agricol pe care îl lucrează, în calitate de proprietar sau arendaş. Înscrierea se face în Registrul fermelor. O ast
- 15 Februarie 2006
- Citeste
Credite de 640 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii rurale
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului intenţionează să împrumute 640 milioane euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru finanţarea infrastructurii din zonele rurale, a declarat ieri ministrul delegat pentru lucrări publice, Laszlo B
- 15 Februarie 2006
- Citeste
Banca Naţională menţine limitarea creditelor în valută
Majorarea ratei dobânzii de intervenţie cu un punct procentual, de la 7,5 la 8,5 la sută, însoţită şi de majorarea nivelului rezervelor minime de valută obligatorii pentru băncile comerciale, de la 35 la 40 la sută, sunt măsuri ale BNR care vin să restricţion
- 15 Februarie 2006
- Citeste
Taxa de mediu va creşte preţul mobilei
Preţul mobilei ar putea creşte în acest an cu circa 7-8%, în urma intrării în vigoare a actului normativ privind constituirea Fondului de Mediu, care prevede aplicarea unei taxe de 3% la valoarea de vânzare a produselor obţinute din prelucrarea lemnului, conform estimărilo
- 15 Februarie 2006
- Citeste
Agenţii economici şi calendarul fiscal
Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale * Termenul până la care se depun situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2005 diferă şi sunt în funcţie de reglementările contabile aplicate de agentul economic în întocmirea bilanţului financiar an
- 15 Februarie 2006
- Citeste
Raiffeisen Banca pentru Locuinţe
Dublarea activelor bilanţiere Activele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe s-au dublat în 2005, valoarea acestora ajungând la 40 milioane de euro. Valoarea medie a unui contract de economisire-creditare a fost, anul trecut, de 5.434 euro, echivalent în lei, faţă de 4.740 euro v
- 14 Februarie 2006
- Citeste


