Carmina Art Foundation şi Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Oradea au organizat aseară, în Galeria de Arte Vizuale de pe Corso, un dublu eveniment cultural. Este vorba de expoziţia de pictură a artistei Lang Eszter, din Debreţin, respectiv un microrecital de arii, susţinut de conf. univ. dr. Carmen Vasile, care a încântat auditoriul prin interpretarea câtorva fragmente din mono-opera "Kalevala", a compozitorului Ede Terenyi. Despre întreaga acţiune culturală a vorbit conf. univ. dr. Ramona Novicov, critic de artă.