Vineri, 13 decembrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea a avut loc o întâlnire a scriitorului Nicolae Dărămuș cu publicul orădean, în care s-a discutat despre "România pierdută". Întâlnirea a fost organizată de Academia Civică Bihor și sprijinită de firmele orădene Decitex și Faist Mekatronic.
Cultura
Sallay Petru, membru al Academiei Artelor Tradiționale - Un meşter iconar distins
Sallay Petru picteaza din anul 1990, de pe vemea când conducea cercul de aeromodelism de la Clubul Copiilor din Oradea. Atunci, cu ocazia organizării unei expoziții de icoane a cercului de pictură, a fost solicitat să de-a o mână de ajutor colegului la confecționarea de rame. „Intrând în atelierul de pictură, unde se pictau și icoane pe sticlă, am simțit că icoana m-a ales să-i fiu ucenic și de atunci m-am apucat de pictura pe sticlă", mărturisește artistul.
- 15 Decembrie 2013
- Citeste
Festival Naţional de Datini şi Obiceiuri - E vremea colindelor!
Aproximativ 300 de copii din Bihor, Timiş, Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Arad, Teleorman, Satu Mare, Sălaj, dar şi din Ungaria au urcat ieri după-amiază pe scena Teatrului Regina Maria în cadrul Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri organizat de Asociaţia Pro Bambini.
- 13 Decembrie 2013
- Citeste
Vineri, la Teatrul Regina Maria - Festival Naţional de Datini şi Obiceiuri
Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "Asta-i datina străveche", organizat de Asociaţia Pro Bambini, va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 17.00, la Teatrul Regina Maria.
- 10 Decembrie 2013
- Citeste
Aleşd. A patra ediţie a festivalului de datini - Concert memorabil de colinde
În organizarea CJCPCT Bihor şi a Bisericii cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, din Aleşd, preot paroh Ovidiu Bocşan, cu binecuvântarea PS Sofronie, episcopul Oradiei, duminică, 8 decembrie, s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Festivalului de datini şi colinde creştine.
- 09 Decembrie 2013
- Citeste
Nicolae Mihăilă pe scena Filarmonicii
Sala de concerte „Enescu-Bartók" a Filarmonicii de Stat Oradea îl are azi, de la ora 19.00, ca invitat special pe unul dintre cei mai talentaţi pianişti români, tânărul orădean Nicolae Mihăilă.
- 04 Decembrie 2013
- Citeste
Expoziţie de fotografii cu specii rare şi protejate din Bihor - Imagimi cu frumuseţi sensibile
Aproximativ 50 de specii de plante şi animale din arii protejate bihorene au fost fotografiate de dr. Marton Venczel şi Ovidiu Pascu în câteva arii protejate din Bihor. O parte dintre fotografii pot fi admirate în cadrul celei mai recente expoziţii a Muzeului Ţării Crişurilor - "Biodiversitatea Bihorului în obiectiv". Vernisajul expoziţiei a avut loc ieri, la Palatul Baroc, în prezenţa autorilor.
- 04 Decembrie 2013
- Citeste
Sărbătoarea comunei Sântandrei - Dascăli şi Cetăţenii de onoare
De Sfântul Andrei, patronul spiritual al comunei Sântandrei, Căminul Cultural din localitate s-a umplut până la refuz de sute de fii ai satului, veniţi din toate colţurile la marea sărbătoare a urbei. Momentul festiv a fost şi un bun prilej pentru lansarea monografiei comunei, dar şi omagierea unor personalităţi marcante din comunitate.
- 03 Decembrie 2013
- Citeste
În prezenţa ambasadorului Argentinei în România a început - Săptămâna filmului latino-american
Veste bună pentru studenţii cinefili, şi nu numai. Până vineri, la Biblioteca Universităţii din Oradea se va desfăşura "Săptămâna filmului latino-american", la care vor putea fi vizualizate gratuit opt filme de colecţie.
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
Leons şi Lena - Spectator, ca la Teatru
Regizorul acestui spectacol mi-a atras atenţia, student fiind, prin talentul de poet, cu o piesă în versuri de 400 de pagini, „Mihai Viteazul", cu care intenţiona să-şi facă examenul de diplomă.
- 01 Decembrie 2013
- Citeste


