Şezând la taclale cu Marele Mogul al Egiptului, aflat neîntrerupt la putere din 1981, Traian Băsescu a mai emis o perlă demnă de o viitoare Antologie Umoristică a Cotrocenilor. Regăsind mult îndrăgita senzaţie a alunecării pe dunele deşertului, atât de ase
Controverse
Calea Armatei Române rămâne o zonă interzisă
Coşmarul riveranilor de pe Armatei Române, Universităţii şi din Cartierul Europa, al miilor de studenţi şi al miilor de rude ale decedaţilor înmormântaţi în Cimitirul Municipal din Oradea a început odată cu reluarea lucrărilor de asfaltare demarate de
- 23 Februarie 2007
- Citeste
Sinecura parlamentară
În accepţiune de dicţionar, termenul "sinecură" (substantiv de genul feminin) este definit ca fiind: "funcţie bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă". Oare cât de bine s-ar potrivi această calificare pentru activitatea "aleşilor n
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Cine scoate biletul, de bilet va pieri!
Două cotidiane centrale au prezentat, săptămâna trecută, un document prin care preşedintele Traian Băsescu îi cerea, în 2005, democratului Gheorghe Dobre, pe atunci ministru al Transporturilor, să soluţioneze situaţia unei firme private de construcţii,
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Când ceaţa se risipeşte, girofarurile strălucesc
Democratizarea vieţii sociale, racordarea societăţii la valorile autentice ale spiritului şi practicii moderne au ridicat vălul de ceaţă care acoperea, până mai ieri, poliţia bihoreană. A fost nevoie să treacă 17 ani de profunde transformări democra
- 20 Februarie 2007
- Citeste
Legea Boyle-Mariotte
Prin anul 1676, în vremea când spătarul Neculai Milescu era primul român care călătorea în China (în calitate de trimis al ţarului Rusiei), când trei sferturi din oraşul Sighişoara erau mistuite de un incendiu devastator izbucnit în urma exploziei depozitului de muniţie din Turnul Croitorilor...
- 19 Februarie 2007
- Citeste
România, o farsă?
Senatorul Dan Claudiu Tănăsescu, deşi a pus mâinile în urne de două ori, ne-a declarat că totul a fost o farsă... Privind înapoi în timp realizez că totul a fost o farsă! 45 de ani de comunism, umilinţe, nedreptăţi şi crime nu au existat niciod
- 16 Februarie 2007
- Citeste
De la realităţi de Ev Mediu la pretenţii europene
Faptul că executivul local orădean a stabilit ca o prioritate înlocuirea reţelelor de canalizare menajeră, în condiţiile în care în Oradea, la ora actuală, pe o porţiune de peste 450 de km de reţea stradală nu există niciun fel de canalizare, este, în o
- 16 Februarie 2007
- Citeste
Se reinventează roata, dar şi trasul pe ea...
"Referendumul" sau "testul" autonomiei secuilor este un bun prilej pentru radicalii maghiari să fie în centrul atenţiei, pentru o flotare logică a UDMR, pentru toate partidele să-şi exerseze naţionalismul, iar pentru preşedintele Băsescu să arate că este un r
- 15 Februarie 2007
- Citeste
Trăind periculos, pe... muchia Legii
Precum celebra blondă Nikita, multe dintre personajele vieţii publice româneşti, odată devenite notorii, simt nevoia de a trăi periculos, întinzând coarda, dacă este nevoie chiar dincolo de limitele impuse de Lege pentru ceea ce, în termeni administrativi clasici, den
- 12 Februarie 2007
- Citeste


