Un bătrânel din Dijir se luptă de ani de zile să facă un monument în amintirea unui preot greco-catolic asasinat de bandele ungureşti în februarie 1919.

Miron Orţan este un român bihorean care nu a uitat nicio clipă de rădăcinile sale. Născut acum opt decenii în Dijir, bătrânelul duce în suflet o povară pe care şi-a asumat-o cu încrâncenare. Şi nu vrea să intre în pământ înainte de a-şi duce misiunea până la capăt: aceea de a lăsa urmaşilor, spre veşnică aducere aminte, un monument care să le amintească tuturor de jertfa unui preot greco-catolic din satul său de baştină. Acum 93 de ani părintele Mihai Dănilă era executat de către bandele secuieşti pentru că a sfinţit tricolorul românesc în biserica satului.

Un martir uitat

Neamul acesta românesc stă de milenii cu rădăcinile înfipte temeinic în oasele strămoşilor. Puţine alte neamuri sunt pe lume care să aibă un nesfârşit şir de martiri rămaşi necunoscuţi, căzuţi în tăcere în morminte necunoscute. Alţi martiri au căzut în uitare, acoperiţi de vremuri tulburi. Un astfel de caz este şi cel al preotului greco-catolic Mihai Dănilă din Dijir, omorât pe 14 februarie 1919 de către soldaţii secui.  „Domnule ziarist, eu oi muri azi, mâine şi românii nu vor mai şti de omul ăsta", îmi zice baciu Miron Orţan, sprijinindu-se cu o mână în toiag şi arătându-mi cu cealaltă nişte pagini vechi, trase la copiator. Bătrânul are lacrimi în ochi când se aşează pe scaun şi începe să povestească povara pe care o duce în crucea sufletului. „De ani de zile vreau să ridic o troiţă în Dijir în memoria preotului Mihai Dănilă. Pe vremea comuniştilor nu s-o putut, că era greco-catolic. Acum, nu am găsit înţelegere mai la nimeni. Uite, viu de la Prefectură cu un răspuns, dar nu ştiu dacă oi apuca ziua când a fi ridicat un monument", zice badea Orţan.  Născut în Dijir, între Miron Orţan şi preotul Dănilă nu există nicio relaţie de rudenie. Pur şi simplu, el, bătrânul Orţan care locuieşte acum în Oşorhei, simte că trebuie să facă toate demersurile pentru preotul satului natal, ucis pe vremea când el nici măcar nu se născuse.  „Am umblat pe la Arhivele Naţionale şi am aflat că, între cele două războaie a existat un monument. După cedarea Ardealului de Nord în 1940, a fost demontat şi trimis la păstrare undeva în judeţul Alba. După război şi venirea comuniştilor, monumentul nu a mai fost înapoiat şi s-a pierdut" spune badea Orţan. Într-adevăr, într-un document al Arhivelor, se certifică faptul că la „Uzinele Solvay din comuna Ocna Mureşului, Judeţul Alba, se află în păstrare 1 Statue şi 3 basoreliefuri aduse din comuna Marghita, judeţul Bihor, cu ocazia retragerii, de către compania de jandarmi a Diviziei a 16-a. Statuia reprezintă un bărbat legat în funii şi pare a semnifica „Ardealul robit". Basoreliefurile reprezintă pe preotul român-unit Mihai Dănilă din Dijir şi pe trei ţărani" se arată într-un document din 1941, adresat prefecturii judeţului Bihor. Acolo se propunea ca monumentele să fie înapoiate pentru a fi amplasate în apropierea frontierei „vremelnice". După terminarea războiului, statuia şi basoreliefurile dispar, probabil topite de noile autorităţi comuniste care tocmai desfrinţaseră Biserica Greco-Catolică şi considera că aminitrea atrocităţilor săvârşite de hortyşti în perioada 1940-1944 sunt acte „şovine".

Speranţe firave

După ani de zile în care a bătut fără folos la mai multe instituţii, iată că badea Orţan a primit şi o veste bună de la Prefectura Bihor. „S-a trimis o adresă către Consiliul Local Abram prin care solicităm aprobarea ridicării unui monument (troiţă) în memoria martirului Mihai Dănilă, preot în satul Dijir, ucis de soldaţii secui în februarie 1919. De asemenea, am solicitat CL Abram stabilirea unui amplasament pentru viitorul monument" se arată într-o adresă a Prefecturii Bihor din 26 ianuarie. De asemenea, se menţionează că s-au cerut informaţii Direcţiei pentru Cultură, pentru întocmirea documentaţiei, precizându-se totodată disponibilitatea Instituţiei Prefectului în realizarea proiectului, prefectul Gavrilă Ghilea promiţând sprijinul, inclusiv financiar, pentru realizarea monumentului.  Badea Miron Orţan a plecat către casă ceva mai împăcat, dar nu înainte de a-i ruga, prin intermediul Crişanei, pe urmaşii preotului Mihai Dănilă să îl caute: „Locuiesc în Oşorhei şi aştept veşti la numărul de telefon 0259.313.539. Domane-ajută!"

Martiriul

În prima duminică după Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie, preotul Dănila a oficiat o Sfântă Liturghie deosebită. Faptele sunt relatate în „Monografia Almanah a Crişanei - Judeţul Bihor" din 1936, de către Aurel Tripon. „În prima duminică după această memorabilă zi, în rugăciune fierbinte a mulţumit lui Dumnezeu că şi-a îndreptat mila şi asupra lacrimilor şi durerilor noastre. A cumpărat un tricolor frumos pe care l-a sfinţit în Casa lui Dumnezeu (...) în timp ce norodul cânta Deşteaptă-te Române".  În ziua de 14 februarie 1919, după Sfânta Liturghie, preotul a plecat pe jos spre târgul de la Marghita. Pe drum, între Marghita şi Iteu este oprit de către o patrulă de soldaţi secui şi legitimat. Este întors automat către casă sub escortă. În Dijir soldaţii îl duc în clădirea primăriei, unde îl anchetează atât pe preot cât şi pe primarul Ioan Orţanu. Acuzele principale împotriva preotului au fost „rugăciune pentru România, deşteptarea sentimentului naţional în popor şi sfinţirea tricolorului românesc". Primarul şi preotul sunt bătuţi până la leşin, ore în şir. Preotul este târât afară, soldaţii îi smulg barba şi îl lovesc cu patul armei peste faţă. Din casa parohială este adus tricolorul, soldaţii îl sfâşie şi îşi fac obiele din el. La orele amiezii, banda secuiască se decide să se îndrepte spre Marghita. Îl iau şi pe preot cu ei, pentru a-l întemniţa. În faţa casei sale preotul se roagă să-l lase să-şi ia rămas bun de la soţie şi copii. I se permite, pentru scurt timp. Soţia leşină în momentul în care este scos din nou din casă. În faţa bisericii, preotul le cere soldaţilor să-l lase să se roage câteva momente. I se permite din nou, câteva minute.  „Eşind de la Altarul la care slugi cu atâta devotament, plecă spre Marghita, urmat de cinci soldaţi şi un ofiţer" relatează Aurel Tripon. După atâta tortură abia se târa. Numai Dumnezei ştie: cum să meargă el cu membrele zdobite un drum de peste 10 kilometri. De la o vreme începu să păşească încet şi rar. În zadar îl ajutau cu patul puştii, căci începea să se împiedice. Nu-l mai ţineau puterile. Deodată, căzu pe marginea unui şanţ. Călăii n-au voit să se incomodeze şi să-i caute o trăsură care să-l transporte pe acest om chinuit; ci văzând că puterile-i sunt sleite, nu l-au mai ridicat, ci au tras în el 5 focuri de armă şi l-au lăsat mort, la 5 km depărtare de Dijir. Aolo, pe margine de şanţ a stat trupul neînsufleţit al martirului Mihai Dănilă până noaptea târziu.... A fost înmormântat în ziua de 16 februarie 1919".