Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului „Pașaport pentru vacanță”, organizat de Direcția Generală de Pașapoarte.
Actualitate
La Liceul de Arte din Oradea, Festivalul Copiilor
248 de copii, de la cei mai mici la adolescenți, au urcat ieri pe scenă, în cadrul ediției a XII-a a Festivalului Copiilor, organizat în sala festivă a Liceului de Arte.
- 30 Mai 2022
- Citeste
Bărbat salvat de pompieri din apele Crișului Repede
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost salvat de pompieri din apele Crişului Repede. Acesta prezenta hipotermie şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
- 30 Mai 2022
- Citeste
Evenimentul, organizat la Oradea, a ajuns anul acesta la ediția a V-a - Întâlnirea tinerilor ortodocşi bihoreni
Oradea a găzduit, sâmbătă, 28 mai, cea de-a V-a ediţie a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi Bihoreni”, eveniment la care au participat grupuri de tineri şi copii din mai multe parohii.
- 29 Mai 2022
- Citeste
Vadu Crișului. Prima pistă sintetică de alergare din mediul rural - O premieră judeţeană
Primăria Vadu Crișului a inaugurat, vineri, prima pistă sintetică de alergare din mediul rural, realizată în județul Bihor. Pista este situată în jurul terenului de fotbal din localitatea Vadu Crișului și are o suprafață de 350 m lungime și 2 m lățime.
- 29 Mai 2022
- Citeste
Santăul Mic. În locul haldei de zgură și cenușă - Parc fotovoltaic
După închiderea și ecologizarea haldei de zgură și cenușă de la Santăul Mic, Primăria Oradea intenționează construirea unui parc fotovoltaic care să asigure energie electrică pentru oraș.
- 29 Mai 2022
- Citeste
Acţiuni ale poliţiştilor în Gara Oradea - „Un om prevenit, un om salvat!”
Sfaturi prețioase au fost oferite de către polițiștii de prevenire bihoreni copiilor, trecătorilor și călătorilor prezenți în gara Oradea, pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranță rutieră.
- 29 Mai 2022
- Citeste
Expoziţii de fotografie în tramvai - Premieră naţională
Joi, 26 mai, la Oradea a fost inaugurată prima expoziţie de fotografie într-un mijloc de transport în comun, evenimentul fiind posibil în cadrul unui parteneriat în premieră în România, încheiat între Oradea Transport Local (OTL) şi Asociaţia Internaţională Euro Foto Art (AIEFA).
- 26 Mai 2022
- Citeste
Colegiul Național „Mihai Eminescu” - Prima etapă de reabilitare, finanţată de CNI
În şedinţa de joi, 26 mai, a Consiliului Local Oradea, au fost aprobaţi indicatorii tehnico - economici la faza DALI actualizat (etapa I) pentru reabilitarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, corp A+B+C și amenajări exterioare. Această etapă este finanţată de Compania Națională de Investiții, din subordinea Ministerului Dezvoltării.
- 26 Mai 2022
- Citeste
O autobază nouă în parcul industrial şi achiziţia a 130 de autobuze - Mega-proiecte pentru OTL
Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici atât pentru construirea noii autobaze, cât şi pentru achiziţia a 130 de autobuze şi microbuze noi. Autobaza va fi amenajată pe un teren în suprafaţă de 33.119 mp, situat în Parcul Industrial II, strada Anghel Saligny.
- 26 Mai 2022
- Citeste


