Bolnavii bihoreni se pare că au început să aibă încredere în faptul că plafoanele sunt suficiente la farmacii şi, implicit, că acestea îi vor putea servi cu medicamentele de care au nevoie, la preţuri mai mici. Faptul este dovedit de absenţa cozilor la farmacii, l
Actualitate
Semnal editorial A apărut numărul 5 al revistei "Familia"
Recent, a ieşit de sub tipar nr. 5 (mai 2006) al revistei "Familia", număr ilustrat cu lucrări ale artistului plastic Lucian Szekely. Editorialul, intitulat "Călătorie în jurul spiritului lovinescian, este semnat de Ion Simuţ, fiind dedicat împlinirii, în toamna acestui an
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost modificat
Judecătorii şi procurorii suspendaţi din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ca urmare a unei acţiuni penale sau a unei sancţiuni disciplinare nu îşi vor mai putea continua activitatea pe durata recursului, a decis Guvernul în ultima şedinţă.
- 03 Iulie 2006
- Citeste
Agenda politică
Nou lider la TSD Oradea Organizaţia Oradea a Tineretului Social Democrat şi-a desemnat, vineri, noua structură de conducere, în prezenţa preşedintelui PSD Bihor, Mihai Bar, a deputatului Claudiu Pop, care deţine şi funcţia de lider interimar al TSD Bihor, preşedintel
- 03 Iulie 2006
- Citeste
Şi avocaţii se pregătesc de proteste...
Congresul Avocaţilor din România a stabilit, zilele trecute, organizarea, în 11 septembrie, a unui protest faţă de practicarea nelegală a profesiei de avocat de către membrii Baroului Constituţional, dar şi faţă de noul Cod de Procedură Penală. Totodat
- 03 Iulie 2006
- Citeste
"Tonomatul cu amintiri", la Muzeul Ţării Crişurilor
Sâmbătă, în Sala de Onoare a Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, a avut loc vernisajul expoziţiei "Tonomatul cu amintiri", organizată de Complexul Naţional Muzeal "Moldova" Iaşi, respectiv Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu", în colaborare cu i
- 03 Iulie 2006
- Citeste
A căzut cortina peste Serbările Cetăţii Oradea
În fiecare vară, în perioada 30 iunie-2 iulie, Cetatea din Oradea îşi retrăieşte în mod fulgurant trecutul... A şasea ediţie a Serbărilor Cetăţii s-a desfăşurat în zona Bastionului Roşu. De această dată, perioada medievală şi-a atins
- 03 Iulie 2006
- Citeste
Integrarea României şi susţinătorii ei
Tot mai multe persoane din zonele politicului şi afacerilor afirmă că procesul integrării României este ireversibil şi că, mai mult ca sigur, se va realiza la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Comisia Europeană a anunţat recent că România este "o economie de piaţ
- 03 Iulie 2006
- Citeste
Bilanţ sumbru al inundaţiilor: Opt morţi, patru dispăruţi şi zeci de persoane evacuate
Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi patru sunt în continuare date dispărute, dar numărul persoanelor evacuate a scăzut, ieri, la 42, majoritatea din Suceava, ca urmare a retragerii apelor, inundaţiile afectând 65 de localităţi din 12 judeţe. Într-o conferin
- 03 Iulie 2006
- Citeste
Piuneze politice
· Aprigă dispută stârnită de iniţiativa PNL de a acorda mandat ministrului Apărării Naţionale pentru a propune CSAT retragerea unor trupe româneşti din Irak. Mult zgomot pentru nimic. · M-am săturat de proşti. O spun în calitate de simplu cetă
- 03 Iulie 2006
- Citeste


