Una dintre importantele sărbători creştine este şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o prăznuim în fiecare an, la 29 august. Ioan este acela despre care s-a spus prin proorocul Isaia, când zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie:
Actualitate
Expoziţie personală
Mâine, 30 august, începând cu ora 18.00, în sala studio din cadrul Palatului Vulturul Negru din Oradea, Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea, în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, în cadrul proiectului cultural intitulat sugestiv "Oradea, punte spre lume", organiz
- 29 August 2007
- Citeste
Actualitate culturală
Arta şi istoria ei, azi Azi, începând cu ora 20.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului din Oradea (P-ţa Regele Ferdinand I nr. 4), va avea loc o nouă prezentare din seria "Arta şi istoria ei, azi", tema expunerii fiind "Pe drumul Mătăsii -
- 29 August 2007
- Citeste
Fotografii marghiteni expun la Oradea
Galeria Foto Art din Oradea va găzdui, începând din data de 31 august a.c., expoziţia reprezentativă a artiştilor fotografi din cadrul Fotoclubului "Helios" din Marghita. Expoziţia cuprinde 90 de fotografii monocrome şi color, realizate de 10 autori locali, tematica e
- 29 August 2007
- Citeste
Clubul Rotary are un nou preşedinte
Odată cu luna iulie a început o nouă perioadă de 365 de zile rotaryene. Două evenimente complementare au marcat... cumpănă dintre ani: balul rotaryan şi schimbarea preşedintelui. Balul a avut loc într-o fermecătoare noapte de vară, în splendidele sal
- 29 August 2007
- Citeste
Sfântul Maslu, la Picleu
Duminică, 26 august a.c, la Biserica ortodoxă din satul Picleu, comuna Brusturi, preotul paroh Sever Cristea, împreună cu alţi preoţi din parohiile învecinate, a oficiat slujba Sfântului Maslu, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, tineri şi vâ
- 29 August 2007
- Citeste
Portofel redat proprietarului
În cursul zilei de ieri, subofiţerul jandarm, care executa serviciul de pază şi protecţie la Judecătoria Oradea, a observat un portofel pe unul dintre geamurile din holul instituţiei. După verificarea lui, a constatat că acesta conţine acte de identitate şi s
- 29 August 2007
- Citeste
Lăudabilă iniţiativă a tinerilor: Festivităţile de Vară de la Uileacu de Beiuş!
La sfârşitul săptămânii trecute, de vineri, 24, şi până duminică, 26 august, în localitatea Uileacu de Beiuş, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Festivităţilor de Vară, manifestare organizată de Ansamblul folcloric "Rezgo" şi care,
- 29 August 2007
- Citeste
Poloiştii juniori II "au ras" totul
Bazinul Olimpic din Oradea a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, primul turneu final al Campionatului Naţional de polo pentru juniori II. Pregătită de Ciprian Câmpianu, echipa CS Crişul Oradea a luat o serioasă opţiune pentru câştigarea titlului
- 29 August 2007
- Citeste
Peste 400 de dascăli vor continuitate
Şedinţele publice de rapartizare a dascălilor care au trecut de examenul de titularizare au continuat ieri cu repartizarea cadrelor didactice care au cerut continuitatea prin suplinire. Cadrele didactice care au solicitat, la concursul de titularizare, continuitate prin suplinire au
- 29 August 2007
- Citeste


