Clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în albastru, duminică, 2 aprilie, în cadrul campaniei ,,Light it up blue”, în semn de solidaritate cu persoanele cu tulburări din spectrul autist, dar și pentru a atrage atenția asupra acestei afecțiuni.
Actualitate
Comisia municipală de urbanism - Bicicletă cu suveniruri în Oradea
Zeci de proiecte au fost analizate de către membrii Comisiei municipale de urbanism și amenajarea teritoriului (CMUAT), printre acestea numărându-se amplasarea unei biciclete mobile cu suveniruri în diferite puncte din zona centrală a orașului, precum și construirea unui imobil cu apartamente de închiriat în regim hotelier pe Calea Clujului.
- 28 Martie 2023
- Citeste
Proiectele pentru finanțare nerambursabilă din partea Primăriei Oradea - Vineri, termen limită
Orădenii, persoane fizice sau juridice cu activitate non-profit, mai pot depune până vineri, 31 martie, proiecte cu finanțare nerambursabilă în cadrul sesiunii lansate de Primăria Oradea pe anul 2023.
- 28 Martie 2023
- Citeste
Oradea și Cetatea Oradea, în competiția Destinația Anului - A început votarea
Destinația Anului, cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, se află deja la cea de-a III-a ediție și urmărește promovarea destinațiilor din România.
- 27 Martie 2023
- Citeste
Conducerea Universităţii din Oradea susţine că a dat lovitura - A prins găina cu ouă de aur!
Cel puțin așa crede conducerea instituției care vede în proiectul „EU GREEN”, un proiect din care Universității din Oradea îi revine aproape 1,3 milioane de euro, o trambulină pentru cercetarea academică, accesarea de proiecte europene și internaționalizare.
- 27 Martie 2023
- Citeste
Ambasadorul României în Ungaria, în vizită la Camera de Comerț și Industrie Bihor
Ambasadorul României în Ungaria a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, oaspetele municipiului Oradea, fiind primit atât de oficialităţile locale, cât şi de reprezentanţii mediului de afaceri.
- 26 Martie 2023
- Citeste
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor - Ziua Veteranilor Unității
Apropierea sărbătoririi a 173 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române a oferit sâmbătă, 25 martie, prilejul organizării unui eveniment emoționant: întâlnirea dintre generații a cadrelor militare în activitate cu cele în rezervă și în retragere.
- 26 Martie 2023
- Citeste
Demonstrații, prezentarea tehnicii din dotare și concursuri pentru copii - Ziua Poliției, marcată la Oradea
Polițiștii bihoreni și-au deschis, vineri, porțile, pentru a sărbători Ziua Poliției Române, curtea Inspectoratului din Oradea dovedindu-se neîncăpătoare pentru sutele de copii care au trecut pragul instituției pentru a participa la exercițiile și demonstrațiile organizate de oamenii legii.
- 26 Martie 2023
- Citeste
Clădirea DASO, iluminată în roșu - Solidaritate pentru sănătate
Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei a fost marcată și-n acest an la Oradea.
- 24 Martie 2023
- Citeste
Oportunități de finanțare a împăduririlor
Deținătorii privați de teren care poate fi împădurit sunt invitați marți, 28 martie, la ora 12.00, la Facultatea de Protecția Mediului a Universității din Oradea, pentru a afla cum pot face bani din împăduriri prin PNRR.
- 23 Martie 2023
- Citeste
Crişana Digitală


