Întreaga obşte din satul Belejeni a trăit, zilele trecute, unul dintre momentele definitorii ale existenţei sale multiseculare: a avut loc sfinţirea bisericii ortodoxe cu hramul "Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu". Târnosirea sfântului lăcaş a fost săvârşită de Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului.


