La fel ca în anii precedenţi, în preajma Sărbătorilor, o parte a elevilor Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu" participă benevol la o acţiune umanitară de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea. „Am avut în vedere faptul că acţiunile anterioare de acest gen ale şcolii noastre au avut un impact deosebit atât la nivel local, cât şi naţional, exemplul elevilor şi studenţilor orădeni fiind urmat şi de alte instituţii de învăţământ din ţară. Astfel, cunoscând cât de mare este nevoia de sânge în unităţile spitaliceşti din întreaga ţară şi fiind, în acelaşi timp, conştienţi de importanţa pe care o poate avea o astfel de acţiune pentru anumite persoane care suferă zilnic intervenţii chirurgicale sau au nevoie de transfuzii de sânge, am hotărât ca în aceste zile ale postului mare să recurgem la acest gest", a precizat comisarul Eugen Micheş, purtătorul de cuvânt al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră.
Actualitate
Un nou regulament pentru salubritate
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Cadavru în Criş
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Se întoarce foaia la carnetele de muncă
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
La mulţi ani bravului veteran de război - gr. (r) Virgil Nichi
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Conferinţă europeană la Univeristatea AGORA
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Artă fotografică veneţiană, la Aleşd
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
'Pro Bambini', o asociaţie pentru copii talentaţi
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Marghita - "O zi cu Eminescu", la Colegiul "Octavian Goga"
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Un prim "diagnostic" în cazul disputei "halatelor albe"
- 02 Aprilie 2009
- Citeste
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Tezele de la Predeal! PSD vrea la guvernare, vrea funcția de premier, dar ar fi de acord și cu un prim-ministru independent. Asta cu condiția să-l strunească tot ei. Printre alte decizii, cu un ușor iz naționalist, poate chiar suveranist, social-democrații au decis că statul trebuie să pună un mai mare accent pe „exploatarea resurselor naturale”. Suntem săraci? Nu-i nimic, spargem pușculița. Generațiile viitoare să se descurce cum or ști! Azi, mâine, apar sinistre figuri, ca Ponta și Șova să radă iar Roșia Montană de pe fața pământului. De altfel, discret, pași în vederea exploatării aurifere se și fac deja.
Cetățeanul surmenat
Ponta ăsta, ce poantă sinistră, a devenit, din „micul Titulescu”, un și mai mic Georgescu. Cum prietenii lui chinezii sunt totuși prea departe, cetățeanul sârb cu origini albaneze, îi cheamă pe ruși să ne salveze. Bate el clopotu-n dungă, vestind un „nou 22 decembrie”, la care Bruxellesul va închide ochii, ca Moscova să poată interveni. În țara lu` pește trădarea se mai pedepsește?
Crişana TV
Oricine este beiușean ori a trăit un timp la Beiuș știe mai multe sau mai puține despre Casina Română. În ultimele decenii, deși declarată monument istoric și poziționată central, Casina Română, aflată într-o galopantă stare de degradare, rămăsese doar unul dintre edificiile pe lângă care beiușenii trec în derularea activităților cotidiene. Unii, care nu-i știau istoria și nu-i puteau înțelege valoarea arhitecturală, se întrebau ce mai caută o asemenea ruină în centrul unui oraș ce se vrea modern și prosper.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


