Şoferii orădeni vor scăpa de aglomeraţia de pe şoseaua de centură în mai puţin de două luni şi vor putea folosi porţiunea complet refăcută dintre complexul comercial Selgros şi Calea Clujului până la sfârşitul anului. Cel puţin aşa promite Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Actualitate
Peţitorii din Parcul Industrial pot fi număraţi pe degete
Executivul orădean a pregătit pentru şedinţa Consiliului Local de luni un proiect de hotărâre privind prima concesionare a unei suprafeţe de teren din Parcul Industrial. Situaţia este specială, firma care va primi în concesiune cei 2.251 mp având aici o investiţie înainte ca terenul să devină proprietatea municipiului Oradea.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Bacalaureat 2009: Trei candidaţi au încercat să copieze la prima probă scrisă
Candidaţii din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat care au promovat probele orale, cei din sesiunile anterioare sau care au solicitat reluarea probelor nepromovate au susţinut ieri testul scris la limba şi literatura română. Potrivit reprezentanţilor ISJ Bihor, proba scrisă a examenului de la limba şi literatura română s-a desfăşurat în condiţii normale, în toate centrele, singurele excepţii fiind înregistrate la Colegiul Tehnic Vadu Crişului, unde trei elevi au fost eliminaţi din examen, întrucât au fost surprinşi încercând să copieze.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Serbările Cetăţii, la a noua ediţie
Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Oradea organizează în 4 şi 5 iulie a IX-a ediţie a Serbărilor Cetăţii, prilej cu care va avea loc o serie de manifestări cultural-artistice pe toate gusturile.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Bacalaureat 2009: Rezultate bune şi la limbile străine
Rezultatele bune la proba orală de la limba şi literatura română au fost reedidate şi la cea a limbilor moderne în judeţul Bihor, la care toţi cei 6.810 de candidaţi care s-au prezentat la examen au obţinut note de trecere. Şi de data aceasta notele de 10 au fost cele mai multe, numărul lor fiind de 2.722, urmate de cele cuprinse între 9 şi 9.99, respectiv 1.511. Note cuprinse între 5 şi 5.99 au obţinut doar 16 candidaţi.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
La Oradea, prima expoziţie personală semnată Eugen Negrea
Ieri a fost din nou sărbătoare în Galeria Foto-Art, din Oradea, prin expunerea pe simeze a lucrărilor artistului fotograf Eugen Negrea, din Bucureşti, imagini grupate sub genericul "Elveţia, dragoste la prima vedere". La vernisaj a fost prezent şi Crăciun Parasca, consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
O nouă promoţie de teologi a depus jurământul de credinţă
În paraclisul cu hramul "Sfântul Teodor Studitul", din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, a avut loc ieri ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2009 a instituţiei de învăţământ teologic universitar din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. În acest an, 77 de studenţi de la cele trei specializări au absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea.
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Piaţa Obor se modernizează
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Programul Euro 200 a fost suspendat
- 27 Iunie 2009
- Citeste
Ultima oră: Alexandrescu, la conducerea FC Bihor!
Finanţatorii FC Bihor au luat ieri o decizie în privinţa clubului orădean. Parteneriatul cu Liberty a căzut, astfel că gruparea orădeană va fi susţinută în continuare de Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Vor fi, însă, schimbări majore în club. De la 1 iulie, preşedinte va fi Gheorghe Alexandrescu, în condiţile în care actualului conducător, Alexandru Toth, îi expiră contractul la 30 iunie. Vicepreşedinte va fi Adrian Alexandrescu, iar director sportiv, Ionel Danciar. Şi pe banca tehnică apar noutăţi, Adrian Văsâi urmând să fie antrenor principal şi Horia Rădulescu, "secund".
- 27 Iunie 2009
- Citeste


