Ieri a avut loc prima probă pentru concursul de ocupare a postului de manageri la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, respectiv la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie. Toţi candidaţii care au susţinut testul grilă au obţinut note peste 7.
Actualitate
O predare-primire cu un „minus" la inventar - Cum s-au „pierdut" 289 paturi de spital între Consiliul judeţean şi Primărie?
Ieri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor şi cei ai Primăriei Oradea au semnat protocolul de predare-primire a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Oradea. În următoarele zile comisia de predare numită de preşedintele Consiliului Judeţean, respectiv comisia de primire numită de primarul Oradiei îşi vor începe procedura de lucru, astfel încât predarea efectivă să se facă cu 1 ianuarie 2011.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Orăşelul copiilor - Luna decembrie, plină de activităţi
Şi în această lună, Orăşelul copiilor desfăşoară o serie de activităţi pentru copii, cu atât mai mult cu cât este luna cadourilor, iar Sărbătorile de Iarnă sunt tot mai aproape.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Pelerinaj la Rădeşti, Alba - Pe urmele episcopului greco-catolic Demetriu Radu
Zeci de seminarişti, preoţi şi credincioşi din Oradea, însoţiţi de episcopul greco-catolic de Oradea, P.S. Virgil Bercea, s-au aflat, zilele trecute, în pelerinaj în judeţul Alba, în localitatea Rădeşti, satul natal al episcopului Demetriu Radu.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Cluburile Kiwanis servesc copiii lumii!
În Oradea există trei cluburi Kiwanis: CK Oradea, CK Varadinum şi CK Art. Membrii acestor cluburi sunt mândri de apartenenţa lor la marea familie internaţională Kiwanis, care are ca slogan "Servim copiii lumii". O fac cu dăruire şi simplitate. Zilele acestea, acţiunile organizate de aceste cluburi au avut loc în cascadă.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
Tămăşeu - Şi când vine viitura aruncăm podul de-a dura
Viaţa locuitorilor din comuna Tămăşeu este, de câteva zile, grav afectată de o înlănţuire de evenimente care a pornit, ca de fiecare dată, de la incapacitatea autorităţilor de a prevedea situaţii deosebite. Subdimensionat din construcţie, podeţul din Tămăşeu a trebuit "dinamitat" la sfârşitul săptămânii trecute, în caz contrar gospodăriile din zonă ar fi fost inundate. O primă consecinţă a acestei măsuri a fost devierea traficului de pe DN 19 pe uliţele din localitatea Tămăşeu, care, sub greutatea autoturismelor de mare tonaj, sunt grav afectate.
- 07 Decembrie 2010
- Citeste
S-a făcut dreptate în cazul exploziei de la Zalău - Ani grei de închisoare pentru vinovaţi şi milioane de euro despăgubiri pentru victime
Şase din cei şapte angajaţi ai E.On Gaz Distribuţie judecaţi în urma exploziei dintr-un bloc din Zalău, din septembrie 2007, au fost condamnaţi de Judecătoria Oradea la închisoare şi, în solidar cu firma, la plata unor despăgubiri civile şi morale de peste 6 milioane euro pentru cei afectaţi, sentinţa nefiind însă definitivă.
- 06 Decembrie 2010
- Citeste
Firmele de exerciţiu de la "Leonida" şi-au prezentat ofertele
Ieri, în sala festivă a Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" din Oradea, a avut loc manifestarea intitulată "Din Lumină", organizată de firmele de exerciţiu "Leo Star" şi "Leo Trans". La eveniment au participat în calitate de invitaţi şi elevi din clasele a VIII-a de la mai multe şcoli din Oradea, cum ar fi cei de la Şcoala "Nicolae Bălcescu" şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 11. Mascota evenimentului a fost un leu, interpretat de Marcel Alic, elev în clasa a XII-a E, în cadrul Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida".
- 06 Decembrie 2010
- Citeste
Managementul spitalelor se obţine prin examen
Azi, se dă startul competiţiei pentru ocuparea posturilor la spitalele preluate în vară de către Primăria Oradea. Dacă pentru trei dintre unităţile sanitare avem cel puţin un candidat, postul de manager la Spitalul de Pneumoftiziologie nu pare să fie râvnit de nimeni.
- 06 Decembrie 2010
- Citeste
"Sărbătoarea Copiilor", la Catedrala "Sfântul Nicolae"
Duminică, 5 decembrie, la Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea, a avut loc "Sărbătoarea Copiilor". "Sfântul Nicolae - Protectorul Copiilor", cum a mai fost denumită întâlnirea, s-a aflat la a VII-a ediţie.
- 06 Decembrie 2010
- Citeste


