Titlurile zilei
-
Cu ocazia FestiFall 2026 - Restricții de circulație în zona centrală
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 7-13 octombrie, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
-
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Alături de seniorii comunității orădene
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”, un moment de socializare dedicat seniorilor din comunitatea orădeană.
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
Atentat sinucigaş în nord-vestul Pakistanului
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Miniştrii Guvernului slovac au fost numiţi în funcţie
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Solidari cu sinistraţii - Primele ajutoare din partea bihorenilor au pornit spre Dorohoi
Primul camion cu ajutoare pentru sinistraţii din Moldova donate de orădeni a plecat ieri din centrul municipiului cu destinaţia Dorohoi. Camionul a fost încărcat cu 330 saci cu haine, rechizite, pantofi, alimente neperisabile, jucării, saltele, plapume şi veselă, strânse de studenţii voluntari care şi-au instalat cortul, timp de o săptămână, pe platoul din faţa statuii lui Mihai Eminescu. Colectarea de ajutoare pentru sinistraţi continuă în centrele deschise la nivelul tuturor staţiilor de pompieri din Bihor, la sediul Companiei de Apă Oradea, la sediile PSD, precum şi la biserici.
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Corsoul orădean, în căutarea strălucirii de odinioară
Corsoul orădean care, până nu demult, era emblema oraşului se transformă, cu fiecare zi, într-un loc de promenadă care trebuie evitat de către vizitatori. Siguranţa pietonilor este pusă în pericol atât de clădirile aflate în paragină, din care se despind, săptămânal, bucăţi de tencuială, cât şi de pavajele care încep să dispară. În plus, nici feeria promisă de proiectanţi nu se mai poate obţine de la spoturi, care nu mai funcţionează.
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Program de Ziua naţională a Franţei
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Blatter laudă Africa
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), elveţianul Joseph Blatter, a menţionat că Africa poate fi mândră de organizarea acestui turneu final de Cupă Mondială şi că apreciază fair-play-ul de care au dat dovadă jucătorii în timpul competiţiei. Şeful FIFA s-a mai revanşat astfel încă o dată faţă de oficialii de pe "continentul negru", care au avut o contribuţie hotărâtoare la alegerea sa în fruntea forului mondial.
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Lobonţ a semnat cu AS Roma
Vicecampioana Italiei, AS Roma, a anunţat pe site-ul oficial, achiziţionarea, pentru trei sezoane, a portarului român Bogdan Lobonţ, care va primi un salariu de 800.000 de euro în sezonul 2010/2011, 900.000 de euro în 2011/2012 şi un milion pentru sezonul 2012/2013.
- 10 Iulie 2010
- Citeste
"Sita" Ligii Europa a început să cearnă
Joi seara s-au disputat partidele din manşa secundă a turului I preliminar al Ligii Europa la fotbal. A fost o seară în care au fost confirmate "calculele hârtiei" în majoritatea duelurilor. Performerele fazei inaugurale au fost echipele moldovene Olimpia Bălţi şi Dacia Chişinău, care au eliminat adversari mai bine cotaţi din Azerbaidjan (Khazar Lankaran) şi Zeta (Muntenegru).
- 10 Iulie 2010
- Citeste
Premiaţi în prezenţa preşedintelui FRH
La final de sezon, conducerea Asociaţiei Judeţene de Handbal (AJH) Bihor le-a pregătit un moment festiv participantelor în Campionatul Judeţean. Oficialii echipelor au fost invitaţi la o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, care, împreună cu Pavel Mercea, conducătorul forului handbalistic judeţean, a premiat cele nouă grupări din competiţia masculină.
- 10 Iulie 2010
- Citeste


