La Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş, zilele trecute, a avut loc întâlnirea de 53 de ani de la absolvire a promoţiei 1957, absolvenţi care au respectat cu stricteţe tradiţiile şcolii vulcaniste, întâlnindu-se de fiecare dată la aniversările şcolii, la cele de terminare a şcolii, iar la aniversarea celor 50 de ani de la absolvire dr. Ovidiu Constantinescu (Bucureşti) a propus să se întâlnească în fiecare an, în prima sâmbătă a lunii septembrie.
Titlurile zilei
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
-
În Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului, a început așternerea asfaltului
Așternerea primului strat de asfalt pe strada Lăpuşului şi în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, a început joi, 8 octombrie.
-
De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este „Sfânta Vineri” în tradiția populară - Tradiție păstrată din străbuni
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru Agerpres, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași.
-
Concerte și spectacole aeriene - Începe Oradea FestiFall
Se dă vineri startul unei noi ediții Oradea FestiFall, iar centrul orașului se pregătește să devină, timp de trei zile, locul în care muzica, arta, spectacolul și oamenii se întâlnesc.
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
-
Sesizarea admisă pe legea prin care o comună bihoreană devine zonă cu resurse turistice - Cociuba Mare pică la CCR!
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.
Beiuş: Ziua Porţilor Deschise la Detaşamentul de Pompieri
Luni, sediul Detaşamentului de Pompieri Beiuş a fost mai animat ca de obicei, zeci de localnici profitând de Ziua Porţilor Deschise pentru a putea vedea, din interior, cum se desfăşoară activitatea celor care, cu abnegaţie, cu altruism şi chiar cu eroism, uneori, luptă cu focul şi cu stihiile naturii pentru a salva vieţi şi bunuri.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Au rezistat doar o repriză
Într-o partidă din cadrul grupei K a Ligii Europa, contând pentru prima etapă, Steaua Bucureşti a fost învinsă în deplasare, scor 4-1, de formaţia FC Liverpool. Roş-albaştrii au rezistat bine o repriză, la capătul primelor 45 de minute scorul fiind egal, 1-1, dar au cedat categoric în partea secundă, când au încasat alte trei goluri.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Europa League: Apetit ofensiv deosebit în prima etapă
Joi seara s-au disputat meciurile primei etape din faza grupelor Ligii Europa, caracteristica generală fiind apetitul ofensiv deosebit manifestat de majoritatea echipelor. Puţine echipe s-au impus la diferenţă de 1-0, altele au câştigat cu 3-2 şi chiar 4-3, iar unele, destul de multe, şi-au surclasat adversarii, administrându-le de la trei goluri în sus.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Punct de lucru nou pentru ITM
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Fără apă caldă
Din cauza lucrărilor la şoseaua de centură în zona CET 2, în perioada 22 septembrie - 15 octombrie a.c., se va opri furnizarea apei calde de la punctele termice 836, 856, 868 şi 869 şi de la cele din Sânmartin pentru devierea Magistralelor de termoficare nr. 4 şi 5
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Poliţia Comunitară a verificat afişajul stradal
În perioada 9 - 16 septembrie 2010, angajaţii Compartimentului afişaj stradal din cadrul Poliţiei Comunitare Oradea au verificat, în teren, plata taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate pe străzile Clujului, Nufărului, Bumbacului şi Ciheiului.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Casa Judeţeană de Pensii: Ghişeu comun pentru declaraţiile de contribuţii individuale
Depunerea declaraţiilor contribuţiilor individuale la Casa Judeţeană de Pensii Bihor (CJP) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor se va putea efectua într-un singur loc, la ghişeele sediului CJP Bihor situat pe strada Dunărea nr.6.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Agenda politică
- 17 Septembrie 2010
- Citeste
Ceartă pe proprietatea Primăriei
Aleşii judeţeni nu s-au putut pune de acord în ce priveşte intenţia de cumpărare sau declinare a ofertei de cumpărare a unei părţi din imobilul de pe strada Iosif Vulcan, Casa Darvas la Roche.
- 17 Septembrie 2010
- Citeste


