Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor în parteneriat cu Orăşelul copiilor, Şcoala cu clasele I-VIII Roşia şi Editura Casa organizează astăzi şi mâine, între orele 11.00-14.00, în Orăşelul copiilor, ateliere de creaţie pentru copii şi tineri.
Titlurile zilei
-
Autostrada Transilvania, lotul Chiribiș-Biharia - A început montarea grinzilor
Etapă importantă pe șantierul lotului Chiribiș-Biharia: constructorul a început montarea grinzilor, pe traseul lotului cu o lungime de 28,5 kilometri din județul Bihor fiind prevăzute 18 structuri (poduri). VIDEO
-
Investiţii în spaţii verzi pe strada Andrei Șaguna și în cartierul Cantemir – zona Cicero - Amenajări sustenabile în Oradea
Municipiul Oradea continuă investițiile în regenerarea și modernizarea spațiilor verzi urbane prin realizarea unor amenajări peisagistice sustenabile pe strada Andrei Șaguna și în cartierul Cantemir – zona Cicero.
-
Luni, 15 decembrie - Primii colindători la Primăria Oradea
Primăria Oradea a primit luni, 15 decembrie, primele grupuri de colindători, care au venit să vestească apropierea sfintelor sărbători de iarnă.
-
Din lotul de vehicule moderne, primele două tramvaie bidirecționale - Au ajuns la Oradea
Depoul OTL a primit, în aceste zile, primele două tramvaie bidirecționale, al şaptelea şi al optulea tramvai nou din lotul de nouă vehicule moderne achiziționate de municipiul Oradea prin contractul cu Astra Vagoane Călători.
-
Spectacolul Georgianei Lobonț la Oradea Arena - Rugăciune cântată și comuniune a inimilor
Oradea Arena a devenit, în seara zilei de 14 decembrie, nu doar un spațiu al spectacolului, ci un adevărat amvon al sufletului românesc, unde peste 5.000 de oameni s-au adunat într-o stare de comuniune rar întâlnită.
-
Accident pe strada Independenței din Oradea - Șoferul a fost resuscitat și transportat la spital
Un bărbat a fost salvat, luni, de echipajele ISU Bihor, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat. El a fost găsit în stop cardio respirator și a fost resuscitat, răspunzând la manevre.
Secţiile de votare s-au deschis, ieri, pentru scrutinul din Statele Unite
Secţiile de vot s-au deschis, ieri, în mai multe state americane pentru scrutinul legislativ în urma căruia preşedintele Barack Obama ar putea pierde controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Nouă răniţi într-o explozie cauzată de gaze naturale în Marea Britanie
Nouă persoane au fost rănite, între care una grav, într-o explozie aparent cauzată de o scurgere de gaze naturale, al cărei suflu a distrus mai multe case, în nord-vestul Angliei.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Valdis Dombrovskis a fost desemnat premier al Letoniei
Preşedintele Letoniei, Valdis Zatlers, l-a desemnat ieri pe premierul în exerciţiu Valdis Dombrovskis pentru conducerea noului guvern format în urma legislativelor din 2 octombrie.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Din 2011, societăţile pe acţiuni vor depune situaţiile financiare la MFP
Societăţile comerciale pe acţiuni vor depune situaţiile financiare la Ministerul Finanţelor (MFP), urmând ca MFP să le transmită pe cale electronică către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
A fost amânată depunerea de proiecte aferente Măsurii 125
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă că sesiunea pentru depunerea de proiecte, aferentă Măsurii 125, programată a avea loc în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie 2010, a fost amânată pentru perioada 2 - 31 decembrie 2010.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Handbaliştii joacă mâine cu CSM Satu Mare
Datorită faptului că la acest sfârşit de săptămână Arena "Antonio Alexe" va fi ocupată de un festival internaţional de dans sportiv, CSM Oradea va evolua mâine, de la ora 17.00, în compania CSM Satu Mare.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Arbitrii români de fotbal îşi fac de cap!
Preşedintele CCA, Vasile Avram, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în şedinţa Comitetului Executiv al comisiei s-a decis scoaterea din corpul de arbitri al Ligii I şi retrogradarea la Liga II a arbitrilor Mugurel Drăgănescu, Eduard Crângaşu, Bogdan Velicu şi Dragoş Iliescu. De asemenea, Avram a mai precizat că arbitrii Marian Balaci şi Ionel Ivan au fost reţinuţi de la delegări până la finalul turului şi că Alexandru Tudor şi Ovidiu Haţegan l-au dezamăgit prin prestaţiile lor de la ultimele partide. El a mai menţionat că şi arbitrul Istvan Kovacs a primit un timp de gândire după ultimele prestaţii.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Balaj şi Deaconu, delegaţi la derby-uri
Derb-ul Rapid - Steaua, din etapa a XIV-a a Ligii I, va fi condus la centru de Cristian Balaj, iar celălalt cap de afiş, CFR Cluj - Dinamo, contând pentru aceeaşi rundă, va fi arbitrat de Alexandru Deaconu. La meciul de la Cluj a fost delegat şi asistentul orădean Dorin Mudura.
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Pronostic confirmat - Poiana Budureasa - Biharea Vaşcău 3-0 (1-0)
- 02 Noiembrie 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


