Îmi exprim indignarea faţă de acţiunea de denigrare a poporului român în media audiovizuală din Franţa, faţă de care ne leagă frăţia de sânge şi de limbă şi care ne-a fost favorabilă în momentele grele ale existenţei noastre.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
„Vecernii oncologice", învingătoare în lupta cu boala
Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.) a organizat ieri, la sediul Protopopiatului Ortodox din Oradea, o întâlnire de suflet cu scriitoarea Maria Cornelia Postescu, din Sebeş, judeţul Alba.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
Inaugurare în vârful picioarelor: pe podul Sovata se circulă şi gata!
Inaugurarea Podului Sovata s-a făcut ieri, în prezenţa, a zeci de pietoni, şoferi, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Oradea care nu au ratat şansa unei băi de mulţime.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
În trei luni, 75% din apelurile la 112 au fost false
Statistica pe trimestrul III din anul 2011, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru judeţul Bihor, arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 100.758 apeluri. Dintre acestea 25,81% au fost reale şi 74,19 % false.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
Flash rutier
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
A luat foc de la un flex
În urma unui apel primit prin numărul de urgenţe 112, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un vagon de autotren dezafectat, din incinta unei societăţi comerciale situate pe str. Atelierelor din Oradea.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
Retehnologizarea CET, cusută cu aţă albă?! - Cu cărbunele în curte visăm gazul de pe gard...
Secretarul organizaţiei de pensionari a PSD Bihor, Traian Copil, care în anii '60 a lucrat la Electrocentrale, a declarat că proiectul municipalităţii nu vizează, de fapt, retehnologizarea CET, ci construirea unei centrale noi pe gaz în Oradea.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
Pensionarii din PSD ameninţă cu proteste
Vicepreşedintele Organizaţiei de pensionari a PSD Bihor, Ioan Chivari, a anunţat că în cursul acestei luni şi în luna noiembrie membrii organizaţiei vor picheta Prefectura, sediile partidelor din arcul guvernamental şi cabinetele parlamentarilor PDL şi UDMR, pentru a-i determina să nu voteze impozitarea tuturor pensiilor.
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
in memoriam
- 12 Octombrie 2011
- Citeste
prima pagină
- 12 Octombrie 2011
- Citeste


