Deputatul PNL Lucia Varga s-a arătat nemulţumită de declaraţiile făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, încă membru PNL, potrivit cărora discută cu PDL despre reîntoarcerea în acest partid, deoarece "banii îi dă Puterea, nu Opoziţia".
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Nou lider la PP-DD Oradea
Partidul Poporului - Dan Diaconescu, filiala Bihor, a anunţat că noul preşedinte al organizaţiei municipale este fostul jurnalist Călin Miron, care l-a înlocuit pe Dorel Marcu.
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
Tot mai multe delicte silvice în Bihor
Vasile Gârba, prim-vicepreşedintele PRM Bihor, a semnalat în conferinţa de presă organizată ieri faptul că în Bihor, în domeniul silvic, „la ora actuală, se constată foarte multe delicte silvice, pe fondul unei legislaţii precare".
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
Conferinţă publică la Universitatea din Oradea - Profesorul ca actor politic în viziune britanică
În Aula Magna a Universităţii din Oradea s-a desfăşurat ieri o interesantă prelegere publică. Invitatul evenimentului a fost Alistair Ross, profesor emerit al Institutului pentru Studiul Politicilor Educaţionale din cadrul Universităţii London Metropolitan şi profesor asociat al Universităţii din Bedfordshire.
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
„Semnalmente" de recenzor: Geanta pe umăr, legitimaţia în piept şi pixul în mână
În aceste zile au loc ultimele pregătiri pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a Recensământului populaţiei şi locuinţelor, care va avea loc în perioada 20 - 31 octombrie 2011.
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
Albă ca Zăpada şi-a pierdut imacularea în Noua Republică
Un banc care circula - şi probabil mai circulă - printre studenţii la Filosofie spunea că Nietzsche, în timpul vieţii, scria pe ziduri "Dumnezeu a murit" şi semna "Nietzsche". Într-o zi a murit Nietzsche. Pe un zid a apărut scris "Nietzsche a murit", semnat - "Dumnezeu".
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
in memoriam
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
prima pagină
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
Locuri de muncă vacante
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă vine în sprijinul cetăţenilor cu programe şi locuri de muncă cât mai noi.
- 13 Octombrie 2011
- Citeste
Jumătăţile de măsură ale doi şi-un sfertului academic
Odată cu declanşarea noului ciclu electoral, lupta pentru putere - sau mai bine zis pentru menţinerea ei cu orice preţ - în Universitatea Oradea a intrat în faza de sărit la beregată.
- 13 Octombrie 2011
- Citeste


