Reprezentanţii Administraţiei Social Comunitare Oradea cred că cele 12.000 de formulare împărţite orădenilor cu venituri mici, care se încadrează în plafoanele de acordare a ajutoarelor pentru încălzire, se vor epuiza.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Casă de piatră!
În această săptămână, la Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei Oradea şi-au depus actele 32 de persoane, în vederea oficierii căsătoriei civile. Tuturor le dorim "Casă de piatră"!
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Azi, 15 octombrie 2011
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Etapă "întinsă" pe trei zile
Meciurile etapei a 9-a din Liga a II-a la fotbal sunt programate în trei zile. Runda a debutat ieri cu partida de la Bistriţa, continuă astăzi cu cinci jocuri şi se va încheia cu întâlnirea de mâine, de la Târgovişte.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Invitaţi de marcă la Universitate - Un lord a conferenţiat în Aula Magna
Un membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie şi fost premier al Scoţiei a vorbit ieri studenţilor de la Universitatea din Oradea.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Bihorenii întâlnesc adversari cu pretenţii la promovare
CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai, echipele bihorene care evoluează în Liga a III-a, au de susţinut partide dificile în etapa a IX-a din seria a 5-a. Astfel, astăzi de la ora 15.00, adversarele bihorenilor vor fi echipe cu pretenţii la promovare.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Şansă de reabilitare pentru handbalişti
La o săptămână, după ce a suferit prima înfrângere din campionat (21-25 cu Extrem Baia Mare), echipa de handbal CSM Oradea evoluează, mâine, tot pe teren propriu, primind vizita formaţiei Unirea Sînnicolau Mare.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Un baschet lituanian la CSM Oradea
Oficialii echipei de baschet masculin CSM Oradea au găsit înlocuitor pentru americanul William Franklin, indisponibil pentru restul sezonului. Noul conducător de joc este lituanianul Gediminas Navickas, care a şi debutat în echipa orădeană aseară la meciul cu BC Timişoara.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Începe Campionatul Judeţean de handbal
Noua ediţie a Campionatului Judeţean de handbal porneşte la drum astăzi. Şase echipe de băieţi şi tot atâtea de fete se vor duela pentru titlul de campioană.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste
Tutun pentru ţigarete confiscat de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat un cetăţean român care încerca să introducă ilegal în tară aproximativ 6 kg tutun pentru ţigarete.
- 14 Octombrie 2011
- Citeste


