A doua etapă a unui program de formare finanţat din fonduri europene şi implementat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a debutat la Oradea.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Cristian Achim le-a pregătit surprize "tigrilor" - BC Mureş Târgu Mureş - CSM Oradea
Baschetbaliştii de la CSM Oradea continuă seria jocurilor cu adversari de top din Divizia A la baschet masculin. În etapa a VI-a, CSM Oradea întâlneşte în deplasare pe BC Mureş Târgu Mureş, partida fiind programată astăzi, de la ora 18.00.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Cine va sparge gheaţa? - CSM "U" Oradea - "Poli" Naţional Iaşi
Etapa a VI-a din Divizia A la baschet feminin programează astăzi, la Arena "Antonio Alexe", un duel al codaşelor. De la ora 17.00 se vor afla faţă în faţă CSM Universitatea Oradea şi "Poli" Naţional" Iaşi, două echipe care au pierdut toate partidele disputate până acum.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Divizia A la baschet masculin
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Campionatul Judeţean de Handbal - etapa a 2-a
Două dintre cele trei jocuri ale Campionatului Judeţean de handbal masculin se dispută în acest week-end. Astăzi, de la ora 18.00, la sala de sport din comuna Sîntandrei, formaţia locală CS Crişul, lider în clasament după prima etapă (succesoare a campioanei CS Frontiera Oradea), va primi replica echipei Pro Vila Otomani.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
„Implică-te şi tu!" - Maraton umanitar în Orăşelul Copiilor
Asociaţia „Descoperă România 4x4" organizează, în perioada 29-30 octombrie, în Orăşelul Copiilor din Oradea, un „maraton" umanitar, intitulat sugestiv „Implică-te şi tu!".
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Se cunosc toate sfertfinalistele Cupei
Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Pandurii Târgu Jiu, Dinamo, FC Vaslui, Petrolul, Rapid şi Poli Timişoara sunt echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României în urma rezultatelor înregistrate marţi, miercuri şi joi, în optimile competiţiei.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Se schimbă regulile succesiunii la tronul britanic
Cele 16 ţări membre ale Commonwealth, organizaţie al cărei şef de stat este regina Elizabeth a II-a, şi-au dat acordul pentru a schimba regulile de succesiune la tronul Marii Britanii, pentru a permite întâiului născut, indiferent de sex, să devină monarh, a anunţat, ieri, premierul britanic.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Robert de Niro, într-un film regizat de Sean Penn
Sean Penn va regiza filmul "The Comedian", în care rolul principal va fi interpretat de bunul său prieten Robert De Niro, care i-a fost în trecut un model în cariera de actor. Actriţa Kristin Wiig va interpreta rolul principal feminin.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste
Alice Cooper a primit un rol într-o dramă horror
Rockerul american Alice Cooper va avea o apariţie episodică în drama horror "Dark Shadows", regizată de Tim Burton. Cântăreţul american va juca în acest film alături de Johnny Depp şi Helena Bonham Carter.
- 28 Octombrie 2011
- Citeste


