Fostul premier libian Al-Baghdadi Al-Mahmoudi, aflat în detenţie în Tunisia, "se teme pentru viaţa sa", pentru că, după moartea lui Muammar Kadhafi, el este singurul care "deţine secretele statului libian", a declarat avocatul său.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
O profesie pe nedrept aruncată-n derizoriu
Am trăit o experienţă interesantă zilele trecute, când o tânără magistrată (nu mare la stat, dar care, de la înălţimea scaunului de pe piedestal, îşi exercita veleităţi de procuroare torţionară) şi spunea, în şedinţă publică, unui avocat, pe un ton impropriu solemnităţii unei şedinţe de judecată: „ ... mai bine rămânea şi inginer!".
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Dansatorii de la Stephany, rezultate deosebite în Spania
În perioada 29-30 octombrie, în localitatea Platja D'Aro, din Spania, s-a desfăşurat Dance Festival XII Platja D'Aro 2011, eveniment la care dansatorii de la Clubul de dans sportiv „Stephany" au obţinut rezultate bune.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Turnul Primăriei trece la programul de iarnă
Programul de vizitare a Turnului Primăriei Oradea se modifică începând de azi, 1 noiembrie. Astfel, de marţi până duminică, vizitarea se poate face între orele 12:30 - 16:30, intrarea ultimului grup/persoană fiind posibilă până la ora 16:00.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Străzi noi incluse în programul de salubrizare
În şedinţa Consiliului Local Oradea de ieri, a fost aprobată încheierea unui act adiţional la contractul de salubrizare al municipiului, în vederea introducerii unor străzi modernizate în perioada 2011, în programul de salubrizare stradală (măturat mecanic, măturat manual şi deszăpezire) efectuat de către RER.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Calendar fiscal: Obligaţii declarative cu scadenţă în luna noiembrie
Potrivit Calendarului stabilit de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru anul 2011, în această lună, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii fiscale.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Ajutoare de stat pentru producătorii agricoli
Pentru perioada 2011-2012, Guvernul a aprobat ajutoare de stat în valoare totală de peste 779 mil. lei pentru producătorii agricoli, pentru perioada 2011-2012.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
În 2 noiembrie - Masă rotundă pentru mediul de afaceri
CCI Bihor, Federaţia Patronilor Bihor, Consiliul Local al IMM Bihor şi Confindustria Bihor - Satu Mare, organizează în data de 2 noiembrie, începând cu ora 14.00, în Oradea Shopping City etaj I, zona privată Cortina, masa rotundă cu tema "Perspectivele unui viitor comun al mediului de afaceri şi al băncilor din Bihor".
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste
Rata absorbţiei fondurilor europene - doar 3,5%
Rata corectă de absorbţie a fondurilor europene pentru România este de 3,5%, iar situaţia este dramatică, a declarat joi, într-o conferinţă organizată la Bucureşti de Banca Mondială, reprezentantul Comisiei Europene, Benoit Nadler, din cadrul echipei pentru România a DG Regio.
- 31 Octombrie 2011
- Citeste


