Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a anunţat suspendarea până la sfârşitul anului a executării programelor agenţiei ONU, după retragerea finanţării americane în urma admiterii "Palestinei" în acest organism.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Franţa a călcat pe bec
Evacuările forţate şi expulzările colective ale romilor de origine română şi bulgară din Franţa, în vara lui 2010, constituie o încălcare agravată a prevederilor Cartei Sociale Europene, a anunţat Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CoE).
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
A debutat Cupa Municipiului la baschet
La mijlocul acestei săptămâni s-au disputat primele jocuri din cadrul Cupei Municipiului Oradea la baschet, competiţie care se adresează echipelor de fete din ciclul gimnazial, având drept de participare, atât sportivi nelegitimaţi, cât şi cei legitimaţi.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
Salonta - Vlad Horga, mereu pe podium
Pe elevul Vlad Horga, de la Colegiul Naţional "Arany Janos" din Salonta, l-am cunoscut la prima ediţie internaţională de "Kurani Karate Open Cup", desfăşurată recent în municipiul Salonta.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
Cosmin Falub: Punctul atractiv al vieţii e că tu te afli chiar la conducerea ei
Proiectul "11EVEN" îşi propune să devină spaţiul în care personalităţi din diverse domenii, precum şi oameni valoroşi cu sau fără expunere socială transmit experienţe, întâmplări, eşecuri din propria carieră şi viaţă, decizii luate în acele momente, principii care au contribuit decisiv la evoluţia şi la starea lor actuală.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
Alegerile în Colegiul 2, amânate până în 2012
Numele înlocuitorului deputatului UDMR Lakatos Peter în parlamentul României nu va fi aflat în acest an. Anunţul a fost făcut, ieri, de prefectul Gavrilă Ghilea. Acesta a precizat că data alegerilor trebuie stabilită de Guvern, dar că Executivul nu a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri acest punct.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
Radu Ţîrle a fost exclus din PNL
Delegaţia Permanentă a PNL Bihor, care s-a întrunit aseară, a votat excluderea din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, care a anunţat deja că are de gând să mai candideze pentru un nou mandat, însă din partea PDL Bihor.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
Condiţii pentru votarea bugetului de stat
Preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, a declarat că opoziţia va vota bugetul de stat pe anul 2012 dar numai dacă actuala putere va respecta condiţiile stabilite de USL.
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
in memoriam
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste
prima pagină
- 10 Noiembrie 2011
- Citeste


