Lotus Center dă duminică startul unui show culinar „Duminica în Bucătăria Lotus", în cadrul căruia maeştri bucătari le vor arăta orădenilor cum se mănâncă bine şi nu numai.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
USL se pregăteşte de alegeri
Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea s-a aflat în aceste zile în judeţul Bihor unde a discutat cu primarii USL despre pregătirea alegerilor de anul viitor.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Dezbatere publică la legea alegerilor
Ministerul Administraţiei şi Internelor propune ca alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale să se desfăşoare simultan cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
UNPR a fuzionat cu Partidul Popular al Protecţiei Sociale
UNPR a fuzionat, ieri, prin absorbţie, cu Partidul Popular al Protecţiei Sociale, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, afirmând că obiectivul electoral al Uniunii este obţinerea a cel puţin 10% la alegerile parlamentare.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Închisoare cu suspendare pentru poloistul tâlhar
Judecătoria Oradea s-a pronunţat, ieri, în şedinţă publică, în cazul poloistului de la Clubul Sportiv Municipal Digi Oradea George Tarnoveţchi, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru tentativă de tâlhărie.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Închisoare cu executare pentru inculpaţii din Lotul Halmeu
Cele cinci persoane inculpate în dosarul mitei de la Vama Halmeu au fost condamnate, ieri, de Tribunalul Satu Mare, la pedepse cu închisoare cu executare, cea mai mare pedeapsă primind-o omul de afaceri Liviu Florian, respectiv şapte ani de închisoare, sentinţa putând fi însă atacată cu apel.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Agenda culturală
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
România deţine recordul de participări la CM de handbal feminin
Naţionala de handbal feminin a României va debuta, astăzi, de la ora 19.00, cu Tunisia, la Campionatul Mondial din Brazilia, competiţie la care va evolua pentru a 20-a oară, deţinând recordul lumii la numărul de participări.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Fiica lui Will Smith îşi lansează albumul de debut anul viitor
Fiica lui Will Smith, Willow, în vârstă de 11 ani, devenită un fenomen în lumea muzicii pop, îşi lansează albumul de debut anul viitor, în aprilie.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste
Lewis Hamilton şi Nicole Scherzinger sunt din nou împreună
Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger, care s-au despărţit în luna octombrie, sunt din nou împreună, după ce au decis să mai dea o şansă relaţiei lor.
- 02 Decembrie 2011
- Citeste


