Aceasta a fost tema unui concurs de desene, ce s-a desfăşurat recent la Şcoala cu clasele I-VIII Bunteşti, în cadrul proiectului naţional "Viaţa", derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Seara lui Moş Nicolae
În noaptea de 5/6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepşeste pe cei leneşi şi neascultători.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Suplacu de Barcău - Spectacol dedicat Marii Uniri
Ziua Naţională a României este sărbătoarea de suflet a neamului românesc, este ziua în care îi omagiem pe eroii căzuţi pe câmpurile de luptă pentru realizarea Marii Uniri, curajul, dârzenia şi devotamentul lor, credinţa şi identitatea noastră de români.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Mai complicat decât altădată - România - Tunisia 30-28 (14-15)
Debut neconvingător pentru naţionala de handbal feminin a României la Campionatul Mondial din Brazilia. Altădată o pradă uşoară, pe seama căreia câştiga la ediţiile din 2007 şi 2009 la diferenţă de 17-18 goluri, Tunisia a pus serioase probleme "tricolorelor", care abia au reuşit să câştige cu 30-28.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Două favorite s-au împiedicat chiar la debut
Campionatul Mondial de handbal feminin din Brazilia a debutat furtunos, cu rezultate surprinzătoare chiar din etapa inaugurală. Neaşteptată a fost înfrângerea Muntenegrului, echipa cotată cu a treia şansă la cucerirea trofeului, în faţa Islandei.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Radu Voina: "Au fost prea multe greşeli"
Antrenorul Radu Voina a pus rezultatul mai strâns (30-28) din meciul cu Tunisia pe seama tracului la debutul într-un turneu final, motiv pentru care echipa s-a întrebuinţat serios pentru a evita surpriza.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
O nouă ediţie a Expoezoteric
Sfârşitul săptămânii trecute a adus la Oradea o serie de specialişti, dar şi persoane care au dorit să se iniţieze în tainele terapiilor alternative.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Clubul Leo „Black Eagle" Oradea sprijină două cauze umanitare
Membrii Clubului Leo „Black Eagle" Oradea vor organiza în data de 22 decembrie, începând cu ora 19.00, în sala festivă a Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu" (str. Iuliu Maniu, nr. 5) un spectacol cu scop caritabil „Când îngerii se ţin de mână..."
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
Cursuri de limbi străine cu profesori vorbitori nativi la Centrul Don Orione
Centrul de limbi străine "Don Orione" din Oradea, cu sediul în Str. Cazaban nr. 49/E începe în luna decembrie o nouă serie de cursuri de limbi străine. Cursurile de germană, italiană şi spaniolă vor fi susţinute de profesori vorbitori nativi ai acestor limbi.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste
De Ziua Naţională, în oraşul Marii Uniri - Tineri orădeni, la Alba Iulia în Cetate
Un grup orădean, constituit cu ocazia Zilei Naţionale a României din elevi de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" şi Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" şi studenţi ASEB din Universitatea Oradea, au avut prilejul întâlnirii cu spiritul şi conştiinţa istoriei de acum 93 de ani, la Alba Iulia.
- 04 Decembrie 2011
- Citeste


