Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor, în colaborare cu LPS Bihorul Oradea, organizează, mâine, de la ora 9.00, la Sala LPS Bihorul, "Cupa Varadinum" la volei.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Azi, la Salonta se decide campioana la fotbal-tenis - Final cu sufletul la gură
La sala de sport Sandor Peter din Salonta va avea loc, astăzi, d de la ora 10.00, ultima etapă a Campionatului Naţional de fotbal-tenis. Turneul este organizat de echipa locală Tengo, aflată pe primul loc al clasamentului, la egalitate cu rivala Victory Cluj.
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
Handbaliştii încheie turul pe terenul „lanternei" roşii - HC Odorhei II - CSM Oradea
Mâine, de la ora 11.00, se vor disputa partidele etapei a 11-a (ultima din tur) a Diviziei A de handbal masculin. Liderul Seriei Vest, CSM Oradea va evolua în deplasare pe terenul formaţiei HC Odorhei II, clasată pe ultimul loc al clasamentului.
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
CM de handbal feminin - România - Brazilia 28-33 (11-14)
Echipa naţională de handbal feminin a României a fost învinsă, la Sao Paulo, de reprezentativa Braziliei, scor 33-28 (14-11), în cea de-a patra partidă din grupa C a Campionatului Mondial.
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
Strategie naţională pentru reintegrarea socială a deţinuţilor
Penitenciarul Oradea implementează, în colaborare cu partenerii instituţionali şi organizaţionali din comunitatea locală, Strategia naţională de reintegrare a persoanelor private de libertate.
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
prima pagina
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
Cuplaj voleibalistic la Universitate
După o lungă pauză, iubitorii de volei din Oradea vor avea ocazia să va la lucru în acelaşi loc atât echipa de fete, cât şi pe cea de băieţi.
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
prima pagina
- 09 Decembrie 2011
- Citeste
Agenda Zilei
- 08 Decembrie 2011
- Citeste
Horoscop
- 08 Decembrie 2011
- Citeste


