Regizorul Marian Crişan, cel care a câştigat trofeul de la Cannes pentru scurt-metrajul Megatron, apoi a regizat Morgen, film distins cu numeroase premii la diverse festivaluri internaţionale, va începe filmările la un nou film, de această dată de lung-metraj.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
in memoriam
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
prima pagină
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Dezbatere publică cu privire la modificări în termoficare
Primăria municipiului Oradea va supune dezbaterii publice în cursul lunii ianuarie 2012 propunerile privind aprobarea şi delimitarea zonei unitare de încălzire a municipiului Oradea, respectiv propunerea de modificare a Regulamentului de alimentare cu energie termică în municipiul Oradea.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Gratis pe OTL în 1 ianuarie 2012
Oradea Transport Local SA a anunţat că în data de 1 ianuarie 2012 se circulă gratuit pe mijloacele de transport în comun din municipiu. Excepţie face ruta transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes, unde călătorii vor trebui să achite contravaloarea biletelor de transport.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Abuz şi rea credinţă faţă de orădeni - CET-ul riscă să rămână fără licenţă
Starea conflictuală născută între locuitorii din Ioşia şi conducerea Electrocentrale a adus miercuri şi ieri la Oradea, o echipă de control a ANRSC, care a scos la iveală o serie de abuzuri din partea regiei de termoficare, inclusiv sistarea apei calde şi a energiei termice.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Fără crematoriu la Oşorhei
Solidaritatea oamenilor din Oşorhei împotriva construirii crematoriului, dusă până la extrem miercuri seara, odată cu blocarea drumului E60, pare să-şi fi atins scopul.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Asistenţă medicală de Sărbători
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Peştele, cel mai căutat produs pentru masa de Anul Nou
Tradiţiile rămân bine ancorate în mentalul românilor, astfel, sute de orădeni au luat, în aceste zile, cu asalt pieţele orădene cumpărând măcar un kilogram de peşte care să poată fie gătit şi consumat de Anul Nou.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Pachete pentru persoanele cu dizabilităţi
Membrii organizaţiei de tineret din cadrul PSD Oradea s-au mobilizat, la fel ca în fiecare an în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, încercând să aducă o mică bucurie celor care, de Sărbatorile de Iarnă, au nevoie de sprijin şi atenţie.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste


