Clubul Sportiv Tibclau Oradea organizează duminică, 8 ianuarie, de la ora 10.00, sub cupola Era Shopping Park Oradea, primul concurs de tenis de masă din anul 2011.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Premier League - Jucători interesanţi la final de contract
Toate echipele din Premier League au jucători intraţi în ultimele şase luni de contract. Dacă nu îşi prelungesc înţelegerile cu actualele echipe, aceştia pot pleca din postura de jucători liberi în vară.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
La JO de la Londra - Michael Phelps şi China, principalele atracţii
Cel mai valoros înotător al tuturor timpurilor, Michael Phelps (foto), autorul unei "recolte" istorice de 8 medalii de aur la JO de la Beijing, va fi, alături de echipa Chinei, una dintre atracţiile ediţiei din 2012 a competiţiei olimpice, după ce în 2011 a prins din nou gustul victoriei.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
Primele victorii pentru tenismeni
Tenismenii români Horia Tecău şi Victor Hănescu au început bine noul sezon, trecând de turul inaugural în turneele de la Brisbane (Australia), respectiv Chennai (India) Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia).
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
ANAF: alte obligaţii declarative cu termene în ianuarie
Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în luna ianuarie, contribuabilii trebuie să se prezinte la ghişeele Fiscului pentru a depune documentele precizate mai jos.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
CJAPIA eliberează adeverinţe pentru credite în zootehnie
CJAPIA informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine şi, respectiv, ovine/caprine, pentru anul în curs, că şi în luna ianuarie eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
Fără ouă marcate cu cifra 3
România şi toate celelalte state membre ale Uniunii Europene nu mai pot comercializa, de la 1 ianuarie 2012, ouăle marcate cu cifra 3, care semnifică modalitatea de creştere a găinilor ouătoare în cuşti neîmbunătăţite.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
Noi versiuni de soft pentru depunerea D 390
Depunerea prin Internet va putea fi făcută doar pe pagina de upload creată iniţial pentru Declaraţia 112, accesibilă prin portalul www.e-guvernare.ro, după autentificarea cu certificat digital calificat.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
Nivel record la restanţele la credite
Numărul celor cu întârzieri mai mari de 20.000 de lei a atins un nou record, suma restantă neachitată de clienţii băncilor ridicându-se la 600 de milioane de lei.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste
Cresc despăgubirile RCA
Potrivit anunţului făcut de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), începând cu această lună, limitele de despăgubire a poliţelor RCA vor creşte cu 33,3%.
- 03 Ianuarie 2012
- Citeste


