Preşedintele interimar al PPMT, Toro T. Tibor, a anunţat că a trimis UDMR Bihor propunerea de a avea un candidat comun la alegerile parţiale care vor avea loc în Colegiul 2, mandat rămas vacant în urma demisiei lui Lakatos Peter, care a preferat funcţia de consilier la Curtea de Conturi.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Vrea să oprească proiectul de la Roşia Montană
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, ieri, la Oradea, că vrea stoparea proiectului Roşia Montană şi i-a criticat pe liderii UDMR care susţin acest proiect
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Start la proiecte noi de infrastructură - Operaţii estetice în centrul Oradiei
Luna ianuarie ar putea aduce noi contracte de finanţare pe fonduri nerambursabile pentru o serie de proiecte depuse de către Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea. În aceste condiţii, în acest an ar putea demara noi lucrări de infrastructură în municipiu.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Tradiţie la românii creştini - Mii de credincioşi, la slujba de sfinţire a apei
Gerul Bobotezei a rămas legendă, dar miile de credincioşi nu şi-au pierdut speranţa şi au luat cu asalt lăcaşele de cult. Boboteaza, una dintre cele mai aşteptate sărbători ale creştinătăţii, a umplut ieri lăcaşurile de cult din Oradea.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Transmisii sportive
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Stâna de Vale - Izvorul Minunilor, sfinţit cu apă din Iordan
Ieri, de Bobotează, aşa cum tradiţia ultimilor ani ne-a obişnuit, un sobor de preoţi ortodocşi, în frunte cu părintele Ioan Nat Balint, protopopul ortodox al Beiuşului, Şteiului şi Seghiştei, a sfinţit apele celui mai renumit izvor din Apuseni, Izvorul Minunilor de la Stâna de Vale.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Liga Mondială la polo - A treia victorie pentru România
Naţionala de polo a României a învins joi seara, în deplasare, reprezentativa similară a Turciei, scor 16-3 (6-1, 3-1, 3-1, 4-0), în cea de-a treia partidă din preliminariile Ligii Mondiale.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
La 33 de ani - Mutu ar putea marca golul 100 în Serie A
Atacantul echipei Cesena şi al naţionalei României, Adrian Mutu, supranumit "Briliantul" de suporterii români şi "Il Fenomeno" de fanii italieni, împlineşte mâine 33 de ani, zi în care ar putea marca golul cu numărul 100 în Serie A.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Guardiola, antrenorul anului 2011
Tehnicianul formaţiei FC Barcelona, Josep Guardiola, a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului 2011, conform Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste
Bilanţ la Avocatul Poporului
În cursul anului 2011, instituţia Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Oradea, a asigurat 735 de audienţe cetăţenilor din judeţele Bihor şi Satu Mare, fiind înregistrate 210 petiţii.
- 06 Ianuarie 2012
- Citeste


