La sfârşitul săptămânii trecute, principalele evenimente gestionate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" au constat în cinci operaţiuni de stingere a incendiilor, una de salvare de animale şi numeroase misiuni de acordare a primului ajutor calificat.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
De Ziua Unirii Principatelor
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Întâlnire cu angajatorii
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Vasile Blaga - „Am neglijat discuţiile cu oamenii"
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a afirmat ieri în plenul Parlamentului, că PDL şi Guvernul s-au concentrat mult pe asigurarea stabilităţii economico-financiare şi au neglijat discuţiile cu oamenii, el admiţând că au existat "bâlbe" în procesul de comunicare.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Protestele continuă, Parlamentul s-a reunit - Puterea şi opoziţia, în dialogul surzilor cu orbii
Premierul Emil Boc a propus Parlamentului un pact pe 2012 pentru menţinerea stabilităţii economice şi politice, arătând că această stabilitate este soluţia pentru ca România să îşi păstreze credibilitatea externă.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Protestele înmoaie guvernarea - Amnistie fiscală pentru funcţionarii publici
Kelemen Hunor a cerut Guvernului amnistie fiscală pentru funcţionarii publici care trebuie să înapoieze sporurile salariale, conform unor informaţii obţinute de Agerpres.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Openul Australiei la junioare - Ioana Roşca şi Irina Bara au ajuns în turul II
Ambele reprezentantele ale Bihorului la Openul Australiei rezervat junioarelor s-au calificat în turul II. Venită din calificări, Ioana Roşca (15 ani) a acces în runda secundă a probei de simplu, în timp ce Irina Bara (16 ani) continuă cursa la dublu, unde face pereche cu letonianca Jelena Ostapenko.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Tecău/Lindstedt, la un pas de semifinale
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Meciul 1000 pentru Federer
Tenismenul elveţian Roger Federer va disputa, astăzi, al 1000-lea său meci din carieră, marţi, cu argentinianul Juan Martin Del Potro, în sferturile de finală ale primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste
Într-un cadru hibernal, Biharea Vaşcău a reluat pregătirile
Prima întâlnire a grupării de lângă ''Apa Boiului'', clasată la finele turului Ligii a IV-a pe poziţia a 12-a, a avut loc duminică, la baza proprie, într-un cadru feeric de iarnă autentică.
- 23 Ianuarie 2012
- Citeste


