AJF Bihor organizează Cupa de Iarnă la fotbal pe teren sintetic de dimensiuni reduse (5+1). Competiţia se adresează echipelor din ligile a IV-a şi a V-a şi se va desfăşura pe patru zone georgrafice: Beiuş, Aleşd, Salonta şi Oradea.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Miză dublă în finala de la Melbourne - Azarenka şi Şarapova îşi dispută şi supremaţia WTA
Bielorusa Victoria Azarenka, cap de serie numărul 3, şi rusoaica Maria Şarapova, a patra favorită a competiţiei, au obţinut, ieri, calificarea în finală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
L-a bătut iar pe Federer - Nadal, finalist la Openul Australiei
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, ieri, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4, pe elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, calificându-se în ultimul act al turneului Openul Australiei.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
CE de handbal masculin - Danezii au reuşit imposibilul
Dacă Serbia, Spania şi Croaţia erau calificate în semifinalele Campionatului European de handbal masculin indiferent de rezultatele ultimei etape din faza secundă a competiţiei, ultima echipă intrată în "careul de aşi" al competiţiei a fost stabilită miercuri seara, când s-au disputat ultimele jocuri din Grupele Principale.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
Divizia A la baschet masculin - Victorii importante pentru clujeni şi medieşeni
Dat fiind faptul că meciul său cu Elba Timişoara a fost amânat, CSM Oradea a căzut până pe locul 5 în clasamentul Diviziei A la baschet masculin.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
Campionatul European de polo - Italia şi Muntenegru au completat "careul de aşi"
Echipele naţionalele de polo ale Italiei şi Muntenegrului s-au calificat, miercuri, în semifinalele Campionatului European din Olanda, după ce au eliminat în faza sferturilor de finală reprezentantivele Germaniei, respectiv Greciei.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
Cupa Spaniei - Catalanii au luat iar faţa madrilenilor
Echipa FC Barceona s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei, după ce a terminat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 2-2 (2-0), cu formaţia Real Madrid, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei. În partida tur, disputată pe "Santiago Bernabeu", Messi & Co. s-au impus cu 2-1.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
prima pagină
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
Moarte învăluită în mister
Pavel Vancea, primul campion mondial al României la karate a fost găsit spânzurat. O veste tristă a zguduit astăzi din temelii lumea sportului bihorean. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Karate Tradiţional Bihor şi primul român campion mondial al României la Karate Tradiţional, Pavel Vancea, a trecut în nefiinţă. El a fost găsit spânzurat în fântăna din curtea casei sale de vacanţă de la Săldăbagiu de Munte.
- 26 Ianuarie 2012
- Citeste
Azi, 26 ianuarie 2012
- 25 Ianuarie 2012
- Citeste


