Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), mâine, 31 ianuarie,este ultima zi până la care contribuabilii au de îndeplinit o serie de obligaţii declarative.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Cerinţe privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale
Entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime, şi anume: total active - 3.650.000 euro, cifra de afaceri netă - 7.300.000 euro şi număr mediu salariaţi - 50, întocmesc situaţii financiare anuale cu 5 componente.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
ANSVSA: în 2012, se vor desfăşura opt misiuni de audit
Conform programului Oficiului Veterinar şi pentru Alimente (FVO) din cadrul Comisiei Europene, transmis ANSVSA de reprezentanţa României la UE, în acest an, se vor desfăşura în ţara noastră opt misiuni de audit, dintre care una de audit general.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
Impozit pe veniturile din valorificarea deşeurilor
Veniturile obţinute din valorificarea deşeurilor prin centrele de colectare, altele decât cele care fac obiectul Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau alte fonduri publice, vor fi impozitate cu 16%, fiind considerate venituri obţinute din alte surse.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
O nouă variantă... veche - Staţionarul II, demolat
După ce aleşii locali orădeni au votat demolarea imobilului fostei Secţii de Boli Infecţioase de pe strada Tribunalului, pentru a face loc unei parcări supraetajate, acum şi Staţionarul II, cu Policlinica aferentă, imobil de curând renovat, de pe strada Louis Pasteur, riscă să aibă aceeaşi soartă.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
Universitatea Partium - Rector confirmat încă patru ani
Janos-Szatmari Szabolcs a fost reales la conducerea Universităţii Partium în 16 ianuarie 2012, în urma unui concurs. Rectorul a avut un singur contracandidat, prorectorul Horvath Gizella, şi mai aşteaptă doar validarea în funcţie din partea Ministerului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
Baschet masculin - Orădenii au pierdut duelul CSM-urilor
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
Luceafărul II a învins LPS Bihorul
Echipa secundă a Luceafărului Felix a jucat sâmbătă un meci amical împotriva juniorilor născuţi în anul 1995 de la LPS Bihorul Oradea (antrenor, Lucian Stance).
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
Scrisoarea lui Pavel Vancea "către lume"
Înainte de a se sinucide, antrenorul emerit Pavel Vancea a scris o scrisoare de adio întinsă pe patru pagini. O parte se adresează soţiei, o altă mamei sale, ambele scrise în limba maghiară, şi una "către lume", redactată în română.
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste
in memoriam
- 29 Ianuarie 2012
- Citeste


