Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor aduce la cunoştinţa contribuabililor că au obligaţia completării şi depunerii, până la 25 mai, a formularului D200 - Declaraţie privind veniturile realizate din România.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Eliberarea certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social
Potrivit Ordinului preşedintelui ANAF nr. 78/2012, cererile de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social şi de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social depuse în prima jumătate a programului de lucru se soluţionează în aceeaşi zi.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
INS: Tendinţă de scădere a economiei
Managerii societăţilor comerciale estimează relativă stabilitate în industria prelucrătoare şi servicii, scădere moderată în comerţul cu amănuntul şi scădere în construcţii.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Credite restante de aproape 9,3 miliarde lei
Datele Băncii Naţionale a României indică faptul că valoarea totală a creditelor în lei restante ale populaţiei şi firmelor, raportate la nivelul lunii decembrie 2011, se cifrează la 9,296 miliarde lei, cu 2,23% sub cea din luna precedentă, iar a celor în valută depăşeşte 12,033 miliarde lei (echivalent), în scădere cu 2,85%.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Marcia Cross merge săptămânal la psihiatru
Actriţa Marcia Cross, una dintre protagonistele serialului "Neveste disperate", merge săptămânal la psihiatru, întrucât are nevoie de acest ajutor de specialitate pentru a rezista mai bine în faţa presiunii exercitate de viaţa de vedetă.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Madonna a făcut senzaţie la gala Super Bowl
Madonna şi-a respectat statutul de legendă a muzicii pop şi a făcut din nou senzaţie, la 53 de ani, prin recitalul spectaculos pe care l-a susţinut la gala Super Bowl, duminică seară, în oraşul Indianapolis, în faţa a 70.000 de spectatori şi a peste 100 de milioane de telespectatori americani.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Maddox, fiul cel mare al cuplului Jolie-Pitt, ia lecţii de pilotaj
Maddox, fiul cel mare al cuplului de actori Angelina Jolie - Brad Pitt, a început să ia lecţii de pilotaj aerian, întrucât îşi doreşte foarte mult să obţină licenţa de pilot de avion atunci când va avea vârsta necesară.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Merkel îl susţine pe Sarkozy
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ierii, la Paris, că este normal să susţină "partide prietene", referindu-se la sprijinul pe care i-l oferă lui Nicolas Sarkozy în prezidenţialele din Franţa.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Sudul Bulgariei, sub ameninţarea inundaţiilor
Oraşul Zlatograd din sudul Bulgariei este pregătit de evacuare din cauza ploilor abundente, în timp ce alte zone din ţară rămân sub avertizare de cod portocaliu din cauza condiţiilor meteorologice severe.
- 06 Februarie 2012
- Citeste
Jertfa de sânge a Bihorului
Recunoştinţa pentru cei care, în cele două războaie mondiale, nu şi-au precupeţit viaţa întru apărarea graniţelor ţării noastre se regăseşte în albumul monografic "Jertfa de sânge a Bihorului", apărut la Editura "Arca" din Oradea, sub auspiciile Uniunii Culturale "Vatra Românească", Filiala Bihor.
- 06 Februarie 2012
- Citeste


