Ca urmare a abaterilor constatate marţi în trafic de către poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor, aceştia au aplicat 124 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.780 lei.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Băut la volan
Marţi noaptea, poliţiştii Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca l-au depistat pe raza localităţii Cheşa, pe A.F., de 46 de ani, din comuna Cociuba Mare, la volanul unui autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- 08 Februarie 2012
- Citeste
A intrat în tramvai
Marţi seara, la intersecţia străzii Sucevei cu B-dul Dimitrie Cantemir din Oradea, M.I., de 54 de ani, din Braşov, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Braşov nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier „Oprire" şi nu a acordat prioritate de trecere unui tramvai condus de orădeanul U.C, de 37 de ani, intrând în coliziune frontală.
- 08 Februarie 2012
- Citeste
Bugetele regiilor, la mâna consilierilor
Bugetele regiilor locale din subordinea Primăriei Oradea se vor afla, azi, pe masa consilierilor locali. Compania de Apă Oradea se bucură de un buget de 53 milioane de lei, cu 2,19% mai mare decât anul trecut.
- 08 Februarie 2012
- Citeste
Avarie termică
În cursul zilei de miercuri, vana tur din magistrală a racordului termic primar la PT 611 s-a blocat pe o poziţie intermediară, astfel încât la acest punct termic nu se poate asigura debitul de agent termic primar necesar pentru prepararea agentului termic la încălzire şi a apei calde de consum la parametrii ceruţi.
- 08 Februarie 2012
- Citeste
Stop înfrângerilor! - CSM Oradea - BC Mureş Târgu Mureş
CSM Oradea nu traversează cea mai bună perioadă în Divizia A la baschet masculin, echipa pregătită de Cristian Achim având o serie negativă de trei înfrângeri (cu Asesoft Ploieşti, CSM Bucureşti şi "U" Mobitelco Cluj-Napoca).
- 08 Februarie 2012
- Citeste
Handbal masculin - Victorie facilă pentru lider
CSM Oradea a câştigat, în mod clar, primul meci oficial disputat în acest an. Lider în clasamentul Diviziei A, Seria Vest, formaţia pregătită de antrenorul Sebastian Tudor a evoluat, ieri, pe terenul formaţiei Naţional Sighişoara.
- 08 Februarie 2012
- Citeste
in memoriam
- 08 Februarie 2012
- Citeste
prima pagină
- 08 Februarie 2012
- Citeste
Universitarii orădeni şi-au ales Senatul şi Rectorul - Cornel Antal, încă un manat
Actualul rector a câştigat detaşat alegerile. Scrutinul pentru postul de rector al Universităţii din Oradea a început ieri dimineaţă de la ora 8:00. Nerăbdător să voteze a fost Gheorghe Ionescu, primul candidat înscris pentru funcţia de rector, care s-a prezentat fix la deschiderea procesului electoral.
- 08 Februarie 2012
- Citeste


