Curtea de Apel Oradea se pregăteşte de exilul care se va întinde pe durata a mai bine de trei ani, în condiţiile în care Palatul de Justiţie va intra într-un amplu proiect de reabilitare.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Deţinuţii au pus din nou mâna pe lopată
Având în vedere condiţiile meteorologice care au afectat întreaga parte a zonei de vest, şi ca urmare a apelului la voluntariat cu persoanele private de libertate, lansat de conducerea Penitenciarului Oradea zilele trecute, în cursul zilei de ieri, 10 persoane private de libertate au participat la acţiuni de deszăpezire.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
În prezenţa ministrului Sănătăţii - Reparaţii capitale inaugurate la Spitalul din Felix
La sediul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va avea loc azi, de la ora 12.00, inaugurarea oficială a sălii şi bazinelor de hidrokinetoterapie pentru adulţi.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Divizia A la baschet feminin - Studentele orădene joacă cu liderul
Echipa feminină de baschet CSM Universitatea Oradea va juca astăzi pe terenul liderului Diviziei A, CSU Alba Iulia.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Expomariage Oradea - Nunta, întoarsă pe toate feţele
„Expomariage Oradea 2012" şi-a deschis ieri porţile pentru orădeni, la Sala Sporturilor „Antonio Alexe".
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Muzica rusă are priză la orădeni
Un adevărat regal muzical. De asta au avut parte orădenii care au venit în număr mare la concertul simfonic de joi seara al Filarmonicii de Stat Oradea. Din program au făcut parte capodopere ale muzicii din spaţiul rus, invitat special fiind cunoscutul pianist Csíky Boldizsár.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Apelul episcopului Virgil Bercea - „Nu rămâneţi indiferenţi la dramele fraţilor noştri..."
Înainte de a pleca la Roma, unde va participa la ceremonia ocazionată de ridicarea la rangul de cardinal a Preafericitului Lucian Mureşan, Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a lansat un apel către toţi credincioşii să sprijine persoanele afectate de căderea zăpezilor.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Cupa României - Final Four - CSM Oradea a ratat finala
Visul iubitorilor de baschet din Oradea de a sărbători câştigarea Cupei României nu va putea deveni realitate, cel puţin în acest sezon. CSM Oradea a pierdut cu trei puncte (74-77) în faţa liderului Diviziei A, BC Timişoara în cadrul semifinalei competiţiei KO şi va juca astăzi doar pentru locul 3.
- 17 Februarie 2012
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 17 Februarie 2012
- Citeste
Agenda Zilei
- 17 Februarie 2012
- Citeste


