Cunoscuta revistă de cultură „Vatra" (directori fondatori în 1894: Ioan Slavici, I.L. Caragiale, George Coşbuc), editează o interesantă şi atrăgătoare antologie de poezie română contemporană, „Dirijabilul de hârtie, cele mai frumoase poezii, 1971-2011", apărută la Editura Ardealul din Târgu-Mureş.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Firmele bihorene au deszăpezit un sat din Vrancea
În cadrul campaniei de solidaritate socială "Firmele bihorene ajută sinistraţii", organizată de Asociaţia Firmelor Bihorene, a fost deszăpezit drumul de acces spre satul Stupina din judeţul Vrancea şi au fost împărţite peste 1.000 de pachete cu alimente persoanelor sinistrate din această localitate care a fost izolată timp de 10 zile.
- 20 Februarie 2012
- Citeste
DECESE - COMEMORĂRI
- 20 Februarie 2012
- Citeste
Judo - Trei orădeni în sferturi la Dusseldorf
România a rămas fără medalie la Grand Prix-ul de judo de la Dusseldorf, dotat cu premii totale în valoare de 100 mii de dolari. Trei judoka orădeni au reuşit să se califice în sferturile de finală.
- 20 Februarie 2012
- Citeste
Instruiri contra incendiilor
Începând de joi, 23 fenbruarie, a.c., de la ora 10:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana", va avea loc instruirea trimestrială a personalului responsabil cu activitatea de apărare împotriva incendiilor din cadrul administraţiilor publice locale.
- 20 Februarie 2012
- Citeste
Au plătit cu file CEC fără acoperire
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările faţă de B.M., de 30 de ani şi B.I., de 42 de ani, ambii din localitatea Jibou, Judeţul Sălaj, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.
- 20 Februarie 2012
- Citeste
prima pagina
- 20 Februarie 2012
- Citeste
Legea pajiştilor - doar de anul viitor -
Legea pajiştilor, promulgată anul trecut în luna decembrie, a rămas fără norme metodologice până la această dată.
- 20 Februarie 2012
- Citeste
Agenda Zilei
- 19 Februarie 2012
- Citeste
Horoscop
- 19 Februarie 2012
- Citeste


