Clubul Chelsea Londra a făcut o greşeală care a ajuns să îl coste 50 de milioane de lire sterline angajându-l pe tehnicianul Andre-Villas Boas, anul trecut, antrenor demis duminică.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Primera Division - etapa a XXVI-a - Real rămâne la 10 puncte în faţa Barcei
- 05 Martie 2012
- Citeste
Naufragiu lângă Atena
O navă care transporta aproximativ 2.000 de tone de carburant s-a scufundat ieri în largul zonei industriale Elefsina din apropiere de Antena, iar unul dintre membrii echipajului, probabil căpitanul, a fost declarat dispărut, a anunţat Ministerul grec al Marinei.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Atentat cu bombă la Ankara
O bombă artizanală a explodat ieri dimineaţă în faţa biroului premierului turc Recep Tayyip Erdogan din Ankara, provocând rănirea uşoară a unei persoane, a anunţat postul de televiziune NTV.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Merkel nu se întâlneşte cu Hollande
Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că nu vrea să îl întâlnească pe candidatul socialist la alegerile prezidenţiale François Hollande, a declarat luni liderul Partidului Socialist (PS), Martin Aubry, François Hollande "a cerut din curtoazie o întâlnire cu Merkel. Ea a declarat că nu vrea acest lucru", a declarat Aubry.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Agenda culturală
- 05 Martie 2012
- Citeste
Modelul Elle Macpherson s-a despărţit de iubitul ei
Top modelul australian Elle Macpherson s-a despărţit de iubitul ei, miliardarul Jeff Soffer, după o relaţie care a durat doi ani, marcată de câteva împăcări şi despărţiri, informează contactmusic.com.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Alexandru Papadopol şi Dragoş Bucur joacă din nou împreună
Alexandru Papadopol şi Dragoş Bucur, care au fost colegi de distribuţie în filmul "Marfa şi banii" (2001), vor juca din nou împreună, într-un lungmetraj care va fi produs de cei doi actori, informează Pro TV.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Modelul Elle Macpherson s-a despărţit de iubitul ei
Top modelul australian Elle Macpherson s-a despărţit de iubitul ei, miliardarul Jeff Soffer, după o relaţie care a durat doi ani, marcată de câteva împăcări şi despărţiri, informează contactmusic.com.
- 05 Martie 2012
- Citeste
Alain Delon îşi scoate la vânzare colecţia de ceasuri
Alain Delon îşi scoate la vânzare colecţia de ceasuri, alcătuită din numeroase modele prestigioase, într-o licitaţie ce va fi organizată pe 5 aprilie, la Paris, la câteva luni după ce actorul s-a despărţit de o mare parte din colecţia sa de artă contemporană şi de colecţia sa de vinuri scumpe.
- 05 Martie 2012
- Citeste


