Cel puţin 19 persoane au fost ucise în confruntări armate produse în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Irakul, între militari turci şi presupuşi rebeli kurzi, anunţă agenţia Anatolia.
Titlurile zilei
-
Cu ocazia FestiFall 2026 - Restricții de circulație în zona centrală
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 7-13 octombrie, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
-
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Alături de seniorii comunității orădene
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”, un moment de socializare dedicat seniorilor din comunitatea orădeană.
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
Atentat în sudul Yemenului
Cel puţin 42 de persoane au fost ucise, iar alte 37 au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis sâmbătă seara în sudul Yemenului şi atribuit Al-Qaida. Douăzeci şi patru de cadavre au fost trimise la morga spitalului Razi de Jaar, iar restul la alte trei spitale din Aden.
- 05 August 2012
- Citeste
in memoriam
- 05 August 2012
- Citeste
prima pagină
- 05 August 2012
- Citeste
Un proiect transfrontalier benefic pentru bihoreni - Operaţie în premieră
Aparatura nouă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă permite medicilor să aplice proceduri speciale, nemaiîntâlnite în judeţ. Ieri a fost realizată în premieră la Oradea o operaţie de ligamento-plastie prin metoda transfix, înlocuindu-se efectiv organul bolnav.
- 03 August 2012
- Citeste
Micuţul Luca are nevoie de ajutor! - Spectacol caritabil "Dăruieşti şi Primeşti", la ERA Park
Prietenii Veseliei, Asociaţia ProEgal Oradea şi Era Shopping Park Oradea organizează mâine, 5 august, începând cu orele 17.00, spectacolul caritabil "Dăruieşti şi Primeşti" pentru micuţul Luca Haniş.
- 03 August 2012
- Citeste
Cod galben de caniculă până luni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de caniculă care vizează capitala şi 26 de judeţe din estul, sudul şi vestul ţării, printre care şi judeţul Bihor.
- 03 August 2012
- Citeste
Jumătate de oraş, fără apă caldă
În perioada 6 - 10 august a.c., se va întrerupe furnizarea apei calde de la PT 204, 206 - 210, 215 - 217, 304, 308, 309, 315, 316, 404 - 407, 409 - 411 pentru executarea unor reparaţii la conducte şi înlocuirea unor vane pe Magistrala de termoficare nr. 1, în zona de centru.
- 03 August 2012
- Citeste
Vaccinarea elevilor - Mutată din şcoli, la medicii de familie
Medicii de familie avertizează că decizia Ministerului Sănătăţii de a le transfera sarcina vaccinării elevilor riscă să genereze probleme, întrucât s-ar putea diminua considerabil numărul celor imunizaţi şi ar putea creşte riscul de îmbolnăvire şi de apariţie a unor epidemii.
- 03 August 2012
- Citeste
Neasiguraţii şi evazioniştii vor fi trataţi numai în urgenţă
Neasiguraţii şi evazioniştii vor fi puşi la plată prin noua lege a sănătăţii, întrucât vor primi îngrijiri medicale numai dacă ajung la spital în urgenţă, în rest urmând să scoată din buzunar banii aferenţi tratamentelor. Anunţul a fost făcut ieri, 2 august, de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
- 03 August 2012
- Citeste


