Un român, care folosea un aparat de citire a cardurilor bancare cu ajutorul căruia a obţinut aproximativ 9.000 de coduri PIN, a recunoscut fraude de peste trei milioane de lire sterline, relatează The Sun, în ediţia electronică.
Titlurile zilei
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
-
În Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului, a început așternerea asfaltului
Așternerea primului strat de asfalt pe strada Lăpuşului şi în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, a început joi, 8 octombrie.
-
De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este „Sfânta Vineri” în tradiția populară - Tradiție păstrată din străbuni
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru Agerpres, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași.
-
Concerte și spectacole aeriene - Începe Oradea FestiFall
Se dă vineri startul unei noi ediții Oradea FestiFall, iar centrul orașului se pregătește să devină, timp de trei zile, locul în care muzica, arta, spectacolul și oamenii se întâlnesc.
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
-
Sesizarea admisă pe legea prin care o comună bihoreană devine zonă cu resurse turistice - Cociuba Mare pică la CCR!
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.
Răscoală în Egit - Zeci de mii de egipteni au protestat împotriva preşedintelui
Egiptenii s-au reunit marţi în piaţa Tahrir din Cairo pentru a protesta faţă de decizia lui Mohamed Morsi de a-şi extinde prerogativele, aceasta fiind cea mai puternică mobilizare împotriva preşedintelui islamist de la alegerea sa, în iunie.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
În Indonezia, cutremur de 6,3 grade
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul coastelor din estul Indoneziei, fără să antreneze o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia Indoneziană de Geofizică.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
În Siria - Noi atentate cu maşini-capcană
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite, miercuri, în două atentate cu maşină-capcană şi în explozia mai multor bombe la periferia proguvernamentală a regimului, la sud-est de Damasc, conform Observatorului sirian pentru drepturile omului.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
Cadouri "Bond" pentru copilul cântăreţei Adele
Actorul britanic Daniel Craig a fost atât de impresionat de tema muzicală a celui mai recent film din seria "James Bond", interpretată de Adele, încât i-a trimis artistei britanice un pachet cu cadouri pentru bebeluşul acesteia, care s-a născut în urmă cu cinci săptămâni.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
prima pagină
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
Azi, 29 noiembrie 2012
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
Ian McKellen şi Patrick Stewart revin în franciza "X-Men"
Actorii Ian McKellen şi Patrick Stewart vor reveni în franciza "X-Men" şi vor interpreta din nou rolurile Profesorul X, respectiv Magneto în următorul film din această serie cinematografică, intitulat "X-Men: Days Of Future Past", regizat de Bryan Singer.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
7 milioane de fani - Inna a atins un nou record pe Facebook
Inna a atins un nou record pe platforma de socializare Facebook, marţi, pagina artistei înregistrând peste şapte milioane de fani, informează managementul cântăreţei.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
Serialul "Suleyman Magnificul" l-a înfuriat pe premierul turc
Serialul "Suleyman Magnificul", una dintre cele mai populare producţii de televiziune din Turcia, a stârnit furia premierului din această ţară, Recep Tayyip Erdoşan, care a criticat acest show TV, ce descrie viaţa sultanului Suleiman, considerându-l "contrar istoriei şi bunelor moravuri musulmane".
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste


