Conducerea Primăriei Oradea şi şefii Poliţiei Bihor au inaugurat ieri un sistem performant de monitorizare video a Oradiei.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Educaţie în trei dimensiuni
Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" a fost, ieri, gazda etapei judeţene a concursului "Istorie şi societate în dimensiune virtuală", un conurs dificil la care participanţii trebuie să deţină cunoştinţe de istorie sau ştiinţe socio-umane, plus informatică.
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Pompierii, în acţiune
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Azi, 28 februarie 2013
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Horoscop
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Ultima zi pentru depunerea Declaraţiei 205
Astăzi, 28 februarie, este termen limită pentru depunerea formularului 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit", aferent anului 2012.
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Pentru al doilea an consecutiv - "21", number one
Albumul "21" al cântăreţei britanice Adele - distinsă recent cu premiul Oscar pentru cel mai bun cântec, "Skyfall" - s-a situat, pentru al doilea an consecutiv, în fruntea topului celor mai vândute discuri din lume, realizat de International Federation of the Phonographic Industry.
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Recompensat pentru implicare socială şi politică - Clooney, premiat în Germania
Actorul american George Clooney a adăugat un nou trofeu în palmaresul său - după recentul Oscar primit în calitate de coproducător al lungmetrajului "Argo", de Ben Affleck -, de data aceasta pentru implicare politică şi umanitară - German Media Award.
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Matt Damon, a opta aniversare
Matt Damon şi soţia sa, Luciana Barroso, vor să-şi reînnoiască jurămintele la cea de-a opta aniversare a căsătoriei lor, informează contactmusic.com.
- 27 Februarie 2013
- Citeste
Fanii lui Batman, îndureraţi
Fanii lui Batman au fost foarte mâhniţi, marţi, când au aflat că Robin, fiul celebrului erou, va muri în cel mai recent număr al revistei de benzi desenate DC Comics, care a fost lansat miercuri în SUA.
- 27 Februarie 2013
- Citeste


