OTL SA a pus, începând de ieri, în vânzare abonamente cu preţ întreg pe suport magnetic (cardul de călătorie).
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Decese - comemorări
- 04 Martie 2013
- Citeste
Prima pagină
- 04 Martie 2013
- Citeste
La Era Park Oradea, începând de azi - Cel mai inedit târg de carte
Caravana BookLand ajunge astăzi, 5 martie, la Era Park, unde va poposi până în 17 martie. Orădenii sunt aşteptaţi cu oferte irezistibile la carte, muzică, film şi jocuri, iar evenimentele culturale se vor ţine lanţ timp de două săptămâni.
- 04 Martie 2013
- Citeste
Operaţiunea „Matroana" - Judecată pentru trafic de minori
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările faţă de T.M., de 45 de ani, din Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori.
- 04 Martie 2013
- Citeste
Virusologii americani au reuşit o nouă premieră medicală - Primul copil vindecat de SIDA
Virusologii americani au anunţat, duminică, descoperirea primului caz de vindecare funcţională a unui copil infectat la naştere cu HIV, transmis de mama lui seropozitivă şi netratată, informează AFP.
- 04 Martie 2013
- Citeste
Calendar fiscal: Obligaţii declarative cu termene în luna martie
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte că, în această lună, contribuabilii au de dus la îndeplinire mai multe obligaţii declarative.
- 04 Martie 2013
- Citeste
Charlize Theron, topită după micul Jackson - Şi-ar mai dori zece copii
Actriţa de origine sud-africană Charlize Theron, care a adoptat un băieţel numit Jackson în martie anul trecut, a declarat că şi-ar mai dori încă zece copii, dacă i-ar semăna acestuia.
- 03 Martie 2013
- Citeste
Un nou personaj pentru Daniel Radcliffe - Viitorul Igor din "Frankenstein"
Actorul britanic Daniel Radcliffe, celebru pentru rolul Harry Potter din seria de succes cu acelaşi nume, urmează să îl interpreteze pe Igor în noua ecranizate a romanului "Frankenstein" de Mary Shelley.
- 03 Martie 2013
- Citeste
Fotografii făcute publice - Martha Stewart, un model de succes
Martha Stewart, femeie de afaceri de succes şi una dintre cele mai puternice figuri din media americană, a dezvăluit recent mai multe fotografii din anii '60, când era un model de succes.
- 03 Martie 2013
- Citeste


