Ducesa Catherine de Cambridge, însărcinată în patru luni, a fost la un pas de a dezvălui sexul bebeluşului ei, lăsând să se înţeleagă că va naşte o fetiţă.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
La petrecerea organizată în seara Oscarurilor - Donaţii de 6 milioane euro
Cântăreţul britanic Elton John a strâns prin intermediul fundaţiei sale de caritate peste 6 milioane de dolari cu ocazia celei de-a 21-a petreceri anuale pe care a organizat-o în seara în care au fost decernate premiile Oscar, pe 24 februarie.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Viaţa cântăreţului Paul McCartney - Subiectul unui volum de benzi desenate
Decizia cântăreţului Paul McCartney de a părăsi trupa The Beatles şi de a-şi construi o carieră solo reprezintă subiectul unui volum de benzi desenate care doreşte să le oferă fanilor o nouă perspectivă despre destrămarea celebrului grup britanic.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Trupa Zdob şi Zdub lansează "Basta Mafia" - Al nouălea album din carieră
Zdob şi Zdub va lansa al nouălea album al trupei, "Basta Mafia", pe 12 aprilie, la Hard Rock Cafe din Bucureşti.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Laurenţiu Reghecampf - „Avem şanse foarte mari de calificare"
Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf (foto), a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că din punctul său de vedere gruparea bucureşteană „are şanse foarte mari să o elimine pe Chelsea Londra", deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, din optimile de finală ale Ligii Europa.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Liga Campionilor la fotbal - Real Madrid şi Borussia Dortmund, în „sferturi"
Partidele disputate marţi seara în manşa secundă a optimilor de finală din Liga Campionilor la fotbal au stabilit primele două echipe calificate în „sferturile" competiţiei.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Pentru glorie şi pentru România - Steaua Bucureşti - Chelsea
Capitala şi Arena Naţională "fierb" pentru că în această seară deţinătoarea Ligii Campionilor la fotbal, Chelsea, va juca la Bucureşti.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Europa League la fotbal - Dueluri echilibrate în optimile de finală
În Europa League la fotbal, în acestă seară sunt programate partidele din prima manşă a optimilor de finală.
- 06 Martie 2013
- Citeste
Decese - Comemorări
- 06 Martie 2013
- Citeste
Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs la Oradea - Au strălucit în Măscăriciul
În jur de 400 de orădeni au savurat spectacolul de cinci stele "Măscăriciul", după A. P. Cehov, care a avut loc miercuri, de la ora 19.00, la Teatrul Regina Maria. A fost o seară memorabilă, în care o discuţie între doi prieteni s-a transformat într-un spectacol tragicomic, cât se poate de real.
- 06 Martie 2013
- Citeste


